Homepage  / Recomandări

Etapa #22 din Liga 1 la fotbal. Programul meciurilor de la TV

Etapa #22 din Liga 1 la fotbal. Programul meciurilor de la TV

de Tavi Cojocaru,

Etapa #22 din Liga 1 la fotbal, prima din 2022, le propune microbiştilor un prim "şoc": FCSB - CFR Cluj! Acestea sunt primele două clasate şi, teoretic, singurele echipe care se mai luptă la titlu. De fapt, ca să mai tragă speranţe la ceva, FCSB trebuie s-o învingă pe CFR Cluj, formaţie care are 10 puncte avans.

Meciul de vineri, 21 ianuarie, din Liga 1 la fotbal: partidă dificilă pentru Dinamo

Anul fotbalistic intern se deschide cu meciul FC Argeş – Dinamo. Măcinată de frământări interne şi de spectrul retrogradării, Dinamo începe anul 2022 cu o deplasare grea, la Piteşti, unde o va întâlni pe FC Argeş, formaţie care a bătut-o de două ori în toamnă, în campionat, dar şi în cupă.

Meciul de vineri, 21 ianuarie, din Liga 1 la fotbal: 

  • Ora 20:00: FC Argeş – Dinamo, Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport

Meciurile de sâmbătă, 22 ianuarie, din Liga 1 la fotbal: două dueluri tari

Ziua începe cu Chindia – FC Voluntari. Un meci tare pentru dâmboviţeni, care primesc vizita echipei care s-a cocoţat până pe locul 3, uimind pe toată lumea.

Al doilea joc al zilei este CS Universitatea Craiova – Rapid. Ambele echipe au câte 32 de puncte şi trag tare pentru un loc în play-off. Oltenii au mai multe probleme, fiindcă un focar de COVID-19 a dus la infectarea multor jucători din lot, care nu pot fi folosiţi în acest joc.

Meciurile de sâmbătă, 22 ianuarie, din Liga 1 la fotbal: 

  • Ora 14:30: Chindia – FC Voluntari, Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport
  • Ora 20:00: CS Universitatea Craiova – Rapid, Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport

Meciurile de duminică, 23 ianuarie, din Liga 1 la fotbal: derby-ul

Trei meciuri sunt programate în această zi, dar atenţia tuturor se va îndrepta, spre ultimul dintre ele. 

Ziua se deschide cu un CS Mioveni – Academica Clinceni. Argeşenii sunt mari favoriţi în faţa „lanternei”, care s-a dezintegrat aproape total în această pauză de iarnă, pierzând mulţi fotbalişti.

Al doilea meci are, de asemenea, o favorită certă. UTA Arad primeşte vizita celor de la Gaz Metan, care, de asemenea, trec prin momente foarte dificile, şi acest club fiind aproape de „implozie”. UTA vrea un loc în play-off.

Seara e programat FCSB – CFR Cluj, un duel cu o încărcătură aparte mai ales pentru bucureşteni. Ardelenii, campionii ultimelor 4 ediţii, au 10 puncte avans. Chiar dacă punctele se vor înjumătăţi în play-off, distanţa rămâne una foarte mare şi greu de recuperat. 

Meciurile de duminică, 23 ianuarie, din Liga 1 la fotbal: 

  • Ora 14:30: CS Mioveni – Academica Clinceni, Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport
  • Ora 17:00: UTA Arad – Gaz Metan Mediaş, Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport
  • Ora 20:00: FCSB – CFR Cluj, Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport

Meciurile de luni, 24 ianuarie, din Liga 1 la fotbal: partidă tare la Botoşani

FC Botoşani primeşte vizita celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, o echipă care şi-a revenit fantastic sub conducerea italianului Cristiano Bergodi.

Ultimul meci al etapei are loc la Ovidiu. Farul, altă echipă cu pretenţii de play-off, o va avea ca adversară pe FCU Craiova, formaţie care trage cu disperare să se îndepărteze de retrogradare.

Meciurile de luni, 24 ianuarie, din Liga 1 la fotbal: 

  • Ora 17:30: FC Botoşani – Sepsi Sfântu Gheorghe, Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport
  • Ora 20:00: Farul – FCU Craiova, Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport
Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton