„Suntem pe punctul de a începe castingul, dar nu putem să anunţăm titlul filmului până nu obţinem finanţarea”, a spus Meg Ryan.
Vedeta americană participă la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes şi profită de prestigiosul eveniment pentru a cunoaşte producători cu care să vorbească despre următorul ei proiect cinematografic.
Dacă nu va reuşi să obţină finanţarea necesară peliculei, Meg Ryan poate oricând să-şi îndrepte atenţia spre designul de interior.
„Simt că am renovat case toată viaţa. Am renovat apartamente, mansarde, o cabană din Montana. Rup mereu paginile revistelor care oferă sfaturi pentru decoraţiuni în căutarea inspiraţiei”, a spus actriţa de 48 de ani.