Ducesa de Sussex abia a intrat în concediul de maternitate, însă viitoarea mămică își pregătește deja întoarcerea la îndatoririle regale.
Ducesa de Sussex abia a intrat în concediul de maternitate, însă viitoarea mămică își pregătește deja întoarcerea la îndatoririle regale.
Cel mai probabil, prima apariție oficială a lui Meghan Markle după ce va naște va avea loc în luna octombrie când va participa alături de Prințul Harry la summit-ul One Young World.
Alături de Ducesa de Sussex, la eveniment sunt așteptate mai multe celebrități, de la Emma Watson la Justin Trudeau sau Cher, aceasta având rolul de consilier One Young World, cu „responsabilitatea de a inspira tineri lideri să creeze o schimbare pozitivă”. Organizația se bucură de sprijinul altor regalități precum Regina Máxima a Olandei sau Prințesa Mette-Marit a Norvegiei.
Colaborarea lui Meghan Markle cu această organizație datează dinainte ca aceasta să facă parte din familia regală britanică, ea alăturându-se ca și consilier în 2014. La summit-ul din 2014, de la Dublin, ea a susținut un discurs și a participat și la evenimentul din 2016 care a avut loc la Ottawa.
„Harry este decis să o susțină pe Meghan în dezvoltarea propriului ei rol și oportunitatea de a face echipă pentru susținerea unei cauze atât de apropiate inimii ei este un moment ideal”, a declarat o sursă apropiată familiei regale.