Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Meghan Markle, schimbare de look. Cum arată acum soția prințului Harry

de Andra Stana,

Meghan Markle a rămas în umbră, departe de luminile reflectoarelor și de atenția presei, pe fondul dramei continue dintre prințul Harry și familia regală. Recent, ducesa de Sussex a uimit pe toată lumea cu noul ei look.

Meghan Markle, în vârstă de 41 de ani, și-a prezentat noul look zilele trecute. Soția prințului Harry și-a făcut apariția – prin intermediul unei înregistrări video – la o conferință TED Talk organizată duminica trecută. Meghan Markle i-a făcut o introducere bunului ei prieten Misan Harriman.

Ducesa a ales să își schimbe culoarea părului, alegând o nuanță mai deschisă decât eram obișnuiți, cu reflexii roșcate. Meghan ar fi apelat totodată și la un alt truc pentru a-și definitiva noul look. Potrivit Page Six, Meghan Markle ar fi ales să își facă un tratament de îndreptare cu keratină.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 12

În imaginile distribuite pe Twitter, Meghan Markle poartă un top bej simplu, fără mâneci. Ducesa de Sussex a filmat clipul de prezentare a lui Harriman în intimitatea casei ei din California, mai scrie sursa citată.

„Următorul nostru vorbitor are un ochi de neegalat pentru o fotografie bună”, a spus Markle în discurs, aplaudând munca lui Harriman, care a fotografiat-o pe prințesa Lilibet, în vârstă de 1 an, de ziua ei de naștere, anul trecut.

În continuarea introducerii discursului lui Harriman, Markle a spus că a „experimentat talentul lui direct, deoarece a surprins multe momente importante pentru mine și familia mea”.

Nu va participa la încoronarea regelui Charles

Apariția ducesei vine la scurt timp după ce s-a confirmat că nu va participa la încoronarea regelui Charles, eveniment care va avea loc pe data de 6 mai.

Prințul Harry, în vârstă de 38 de ani, va participa la ziua istorică a tatălui său fără soția sa. Meghan va rămâne în California cu Lilibet și prințul Archie, care va împlini 4 ani în ziua încoronării.

Săptămâna trecută, The Telegraph a relatat că Markle i-a scris o scrisoare regelui Charles în 2021 în care își exprima îngrijorarea cu privire la „prejudecățile inconștiente” din familia regală.

Cu toate acestea, ducesa a ripostat sâmbătă, publicând o declarație în care a declarat că „își vede de viața ei în prezent, nu se gândește la corespondența de acum doi ani legată de conversații de acum patru ani”.

Sursa foto: Hepta, captură video Twitter

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te