Homepage  / Vedete / Vedete străine

Meghan Markle și Prințul Harry s-au autoizolat în casa lor din Canada și au stabilit reguli stricte pentru angajați

Meghan Markle și Prințul Harry s-au autoizolat în casa lor din Canada și au stabilit reguli stricte pentru angajați

de Redactia Tvmania

Meghan Markle și Prințul Harry s-au autoizolat în casa în care locuiesc în Canada, însă, potrivit unui prieten apropiat al lor citat de DailyMail.com, cei doi sunt îngrijorați cu privire la starea de sănătate a Reginei Elisabeta a II-a și a Prințului Charles, pe fondul pandemiei de coronavirus.

Meghan a spus că ei sunt recunoscători, în special Harry, că au putut petrece timpul cu familia lui înainte ca toată nebunia să inceapă. Meghan a spus că

„Harry a luat legătura atât cu tatăl lui, cât și cu bunica lui. I-a sfătuit să ia măsuri urgente pentru a rămâne în siguranță și a fi sănătoși”.

În plus, Ducesa de Sussex a luat măsuri pentru a se asigura că familia ei nu este expusă acestui virus și „a cerut tuturor angajaților și celor din echipa ei să poarte non-stop mănuși din latex și să urmeze un protocol de igienă foarte strict. Numai câțiva dintre angajați, foarte puțini, vor interacționa cu ea, Harry și Archie. Ei încearcă să păstreze distanța față de toți cei din jur”.

Deși sunt autoizolați în casa lor din Vancouver Island, Meghan și Harry lucrează cu echipa lor de experți pentru a găsi cea mai bună cale prin care să îi ajute pe cei din jur în această perioadă, ei considerând că această pandemie este și o criză care afectează sănătatea mintală și vor să fie de ajutor.

Meghan spune că „faptul că s-au autoizolat nu înseamnă că nu pot fi de ajutor. Nu vor sta în casă fără să facă nimic. Meghan a spus prietenilor apropiați că ceea ce se întâmplă acum în lume este o criză a sănătății mintale”, a mai declarat sursa citată de DailyMail.com.

„Ei colaborează acum cu o organizație non-profit din domeniul sănătății mintale pentru a crea un sistem online de susținere pentru cei foarte vulnerabili, precum mamele care suferă de depresie postpartum”.

Meghan Markle și Prințul Harry s-au întors recent în Canada după ultimele lor angajamente în calitate de membri seniori ai familiei regale britanice. Aceeași sursă a mai precizat că Meghan recunoaște că 

„Harry se simte un pic neputincios și izolat fiind în mijlocul unei zone nepopulate, dar este recunoscător că sunt toți împreună ca o familie. Ea spune că panica nu este deloc bună în acest moment și nu este o opțiune în casa lor. Ea nu vrea ca Archie să simtă stres și tensiune. Casa ei este sanctuarul ei și un loc plin de pace și calm”.

articol scris de Alina Stoicescu

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton