Actorul Mel Gibson (54) are o soluţie cel puţin ciudată pentru a-şi îmbunătăţi talentul la poker. Conform contactmusic.com, Gibson foloseşte un unguent urât mirositor numit Selegiline, făcut din creier de bovine, fiind ferm convins că astfel curăţă „neurotransmiţătorii” şi joacă mai bine. Actorul australian şi-a dezvăluit secretul când a jucat poker alături de purtătorul lui de cuvânt (Alan Nierob) şi de autorul romanului pe care e bazat filmul „Sus, în aer” (Walter Kirn). Nierob a explicat că substanţa – care este, de fapt, folosită la tratamentul depresiei şi demenţei – nu îl ajută deloc pe clientul lui, care a pierdut atâţia bani încât l-a ajutat pe Nierob să-şi trimită copiii la facultate.