După despărţirea recentă de Oksana, actorul şi regizorul care are o avere estimată la peste 900 milioane de dolari, potrivit “Daily Mail”, va fi probabil nevoit să contribuie cu 12.000-15.000 de dolari lunar pentru creşterea fetiţei, spun avocaţii specializaţi în drepturile familiei.
Cel mai probabil însă, starul din “Inimă neînfricată” nu va fi nevoit să plătească o sumă şi pentru nevoile fostei iubite, întrucât nu au fost căsătoriţi, aşadar el nu are nici o obligaţie legală faţă de aceasta.
În plus, cei doi au avut o relaţie destul de scurtă (doar un an) şi nici nu au trăit sub acelaşi acoperiş.
Acum un an, în aprilie, soţia lui Mel Gibson (54 de ani), Robyn, cu care era căsătorit din 1980 şi cu care avea şapte copii, a intentat divorţ, însă desfacerea mariajului încă nu s-a pronunţat.
La puţin timp, Mel s-a afişat public cu o nouă iubită, cântăreaţa Oksana Grigorieva.