Din păcate nu a fost aşa, iar producătorii s-au ţinut de cuvânt şi au înlocuit-o pe Meryem (29 de ani), modificând scenariul în ultimele episoade ale sezonului al treilea. Acţiunea a fost mutată peste 15 ani, iar noua Hurrem, mai îmbătrânită, apare începând cu episodul 103.
Cine îi va da viaţă lui Hurrem
Cea care a fost aleasă să-i dea viaţă este Vahide Gördüm, o actriţă foarte apreciată de critici, însă nu şi de fanii serialului “Suleyman Magnificul: Sub domnia iubirii”, care va reveni la toamnă, la Kanal D, cu sezonul al treilea.
[imagebrowser id=1309]
Conform wowbiz.ro, mai mulţi admiratori ai lui Meryem au început să posteze tot felul de mesaje pe Internet contra noii Hurrem spunând:
“Nu ne place! O vrem înapoi pe Meryem. Noi nu suntem doar admiratori ai lui Meryem Uzerli. Noi trăim prin ea. “Suleyman Magnificul” este mai mult decat un show pentru noi. Serialul acesta ne-a schimbat vieţile”.
În tot acest timp, Meryem continuă să se trateze într-o clinică din Germania, alături de ea fiind familia şi iubitul ei, Can Ateş.
Vahide Gördüm (48 de ani) este o cunoscută actriţă de teatru şi film, originară din Izmir, Turcia. Ea este căsătorită cu coleg de breaslă, Altan Gördüm şi au împreună o fiică pe nume Alize, în vârstă de 19 ani.