Homepage  / Știri

Mesaje primite de milioane de ruși pe telefoanele mobile. Anunțul făcut de hackerii Anonymous

Mesaje primite de milioane de ruși pe telefoanele mobile. Anunțul făcut de hackerii Anonymous

de Redactia Tvmania

Rețeaua de hackeri Anonymous, care s-a implicat activ în combaterea știrilor false în Rusia, a spart recent mai multe transmisii ale unor televiziuni și platforme de streaming din Rusia pentru a arăta imagini reale cu devastarea Ucrainei. Anonymous s-a reactivat la scurt timp după ce Rusia a început invazia și războiul în Ucraina.

Grupul Anonymous a piratat din nou televiziunea rusă. Potrivit The Independent, grupul a reușit să spargă toate canalele de streaming din Rusia și să arate imagini de la fața locului cu devastarea din Ucraina.

„Colectivul de hackeri #Anonymous a pătruns în serviciile rusești de streaming Wink și Ivi (precum Netflix) și în canalele de televiziune în direct Russia 24, Channel One, Moscow 24 pentru a difuza imagini de război din Ucraina [astăzi]”, au anunțat pe Twitter.

Mesajele prin care se comunică adevărata situație din Ucraina

Potrivit ITechpost, un instrument online dezvoltat de grupul de hackeri Squad 303 le permite utilizatorilor să trimită mesaje text în Rusia folosind un mesaj scris în prealabil. Squad 303 a încurajat numeroși cetățeni din întreaga lume să trimită aceste mesaje. Pentru a ocoli cenzura rusă și a combate dezinformarea lui Putin, acțiunea trebuie să fie realizată în afara țării.

Într-o postare pe Twitter grupul de hackeri spun: „Lăsați-i pe ruși să știe ce se întâmplă în #Ucraina. Dărâmați zidul propagandei și cenzurii rusești! Lăsați-i să știe adevărul. Lăsați-i să cunoască puterea lumii libere! #FightForUkraine #FreeUkraine”

Începând de ieri, 8 martie, Squad 303 a trimis 5.000.000 de mesaje către poporul rus cu privire la agresiunea în curs din Ucraina. 

Recent, organizația de hackeri Anonymous a anunțat că a atacat site-ul FSB, principalul serviciu de informații al Rusiei, moștenitorul KGB. Site-ul nu mai poate fi accesat, iar căutările pe internet arată acum că nu mai există.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton