Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Mesajul dureros transmis de soția lui Nosfe, după moartea artistului. „Ce suflete pustiite ai lăsat aici…”

de Roxana Mirea,

Nosfe a murit, ieri, 17 octombrie 2022, la vârsta de 37 de ani, iar vestea a luat prin surprindere pe toată lumea. La câteva ore după ce a fost anunțat decesul, soția artistului, Mădălina Crețan, a publicat pe rețelele sociale un mesaj emoționant, ca un omagiu adus lui Nosfe.

Mădălina Crețan, mesaj dureros după moartea lui Nosfe

Nosfe era unul dintre cei mai cunoscuți rapperi din țara noastră. De-a lungul vremii, el a cântat alături de Ruby, Ale Blake, dar și cu artiștii din cadrul trupei Șatra B.E.N.Z: Keed, Lu-K, Super Ed, dar și cu Killa Fonic, care ulterior a decis să plece din această formulă. Vestea că Nosfe a murit a doar 37 de ani a luat prin surprindere pe toată lumea și a lăsat un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut.

La câteva ore după ce a fost anunțat decesul artistului, soția lui, Mădălina Crețan, a publicat un mesaj dureros și emoționant pe rețelele sociale. Mesajul a fost însoțit de o fotografie alb-negru cu Nosfe.

Nu se va mai naște în lumea asta alt suflet ca al tău… Te-au iubit atât de mulți oameni și n-ai înțeles o secundă ce om mare ai fost și ce suflete pustiite ai lăsat aici…”, a fost mesajul transmis de Mădălina Crețan.

Pe lângă o soție îndurerară, Nosfe a lăsat în urmă și o fetiță.

De ce a murit Nosfe

Anunțul că Nosfe a murit a fost publicat pe pagina de Instagram a trupei Șatra B.E.N.Z.

„Cu regret și durere vă anunțăm ceva ce nu ne-am fi dorit să vă anunțăm niciodată.

Fratele nostru @nosfezilla a plecat dintre noi azi noapte. Ne aflam intr-o situație delicată și procesăm cu greu pierderea. Orice gând bun și orice susținere morală ajută enorm. Momentan e tot ce putem comunica. Te iubim, frate! Somn senin și trecere lină”, este mesajul transmis de trupă.

Ulterior, au apărut mai multe speculații în ceea ce privește cauza morții artistului, iar trupa a revenit cu un alt mesaj, asigurând că Nosfe nu s-a sinucis și nici nu a decedat în somn.

Vă rugăm să nu mai răspândiți informații false despre împrejurările morții lui Nosfe! Nu s-a sinucis, nu a murit în somn. A suferit un infarct la scurt timp după concertul de azi-noapte. Până la un comunicat concludent din partea noastră , faceți doar presupuneri. Respectați-ne liniștea în aceste momente delicate”, este mesajul publicat pe Instagram Story.

Nosfe a participat la „Chefi la cuțite” 2022

Nosfe a participat la „Chefi la cuțiet”, sezonul 10, unde a ajuns în bootcamp, alături de soția lui.

Am trăit emoții pe care nu știu dacă le-am mai trăit până acum! Competiția, dorința de validare a muncii tale venită din parte celor trei coloși, gătitul în platoul „Chefi la cuțite” , faptul că Chef Sorin Bontea, Chef Cătălin Scărlătescu și Chef Florin Dumitrescu au mâncat din mâinile noastre și au mai și apreciat, Jesus! După experiența asta simt că pot să mut munții mai mult decât simțeam până acum”, a scris Nosfe pe Instagram după ce a trecut de etapa jurizărilor pe nevăzute.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Filmările sezonul 10, sezon difuzat în această perioadă au avut loc cu câteva luni în urmă, în primăvară. Din nefericire, viața a avut alte planuri, iar Darius Crețan, alias Nosfe, a încetat din viață.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te