Chris Evans a confirmat ceea ce se zvonea de ceva vreme: actorul renunță la rolul Căpitanului America. Chris Evans și-a anunțat fanii de această decizie printr-un mesaj emoționant.
Chris Evans a confirmat ceea ce se zvonea de ceva vreme: actorul renunță la rolul Căpitanului America. Chris Evans și-a anunțat fanii de această decizie printr-un mesaj emoționant.
Zvonurile despre acest lucru au început încă din luna martie. Într-un interviu acordat la acea vreme pentru publicația New York Times, Chris Evans declara că nu plănuiește să mai îmbrace costumul lui Captain America după lansarea celui de-al patrulea film din seria Avengers. „Vrei să te dai jos din tren înainte să te împingă ei“, a spus Chris Evans, sugerând că preferă să se retragă înainte să se renunțe la el.Ieri, într-un mesaj emoționant postat pe Twitter, Chris Evans a anunțat că își ia la revedere de la Captain America.
„Oficial am încheiat filmările pentru Avengers 4. A fost o zi emoționantă. A fost o onoare să joc acest rol pentru mai bine de opt ani. Mulțumesc pentru amintiri tuturor celor din fața cât și din spatele camerei de luat vederi și întregii audiențe. Voi fi etern recunoscător“, a scris Chris Evans pe Twitter.
Cel de-al patrulea film Avengers va avea premiera în cinematografe în mai 2019. Suntem tare curioase cine va prelua rolul Căpitanului America. Chris Evans l-a jucat pe Captain America din 2011, când a apărut primul film din serie, Captain America: The First Avenger.
Într-un interviu de anul trecut, și Robert Downey Jr. a vorbit despre posibilitatea de a se retrage. Actorul, care interpretează rolul Iron Man în filmele din universul Marvel, a spus pentru Australia’s News.com: „Toată lumea îmi spune rolul îmi vine ca o mănușă. De fiecare dată o iau de la început, dar încep mereu având o bază destul de solidă. Nu vreau să eșuez lamentabil cu cele șase sau șapte filme pe care le-am făcut doar pentru că am greșit decizând să mai joc într-unul. Vreau să-mi agăț costumul în cui înainte să devină ceva jenant.“