Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Mexicul nu-şi revine după moartea cântăreţei Jenni Rivera

de Redactia Tvmania

Fanii muzicii mexicane sunt în stare de şoc, după ce cântăreaţa mexicană Jenni Rivera a murit pe 9 decembrie, într-un accident de avion. Artista în vârstă de 43 de ani şi-a pierdut viaţa alături de alte şase persoane care se aflau într-un avion de mici dimensiuni, care s-a prăbuşit în nordul Mexicului.

Jenni, jurat în cadrul show-ului “Vocea Mexicului”, are o carieră impresionantă în spate. De câteva zile, site-urile latino nu fac decât să deplângă moartea artistei, iar colegii de breaslă să le transmită condoleanţe părinţilor ei, dar şi celor cinci copii pe care i-a lăsat în urmă.

Dacă în carieră Jenni s-a bucurat de un succes răsunător (a lansat nu mai puţin de 13 albume de studio şi a vândut peste 15 milioane de còpii), în viaţă privată lucrurile nu au stat chiar aşa. Jenni (care a fost cântăreaţă, producătoare TV şi femeie de afaceri) a trecut prin trei divorţuri, ultimul definitivat anul acesta, iar primul ei soţ a fost foarte violent atât cu ea, cât şi cu membrii familiei sale.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te