Homepage  / Știri

Mezeluri ca la carte pentru Mircea Radu, la „Politică şi delicateţuri”

Mezeluri ca la carte pentru Mircea Radu, la „Politică şi delicateţuri”

de Redactia Tvmania

Ediţia de final de sezon a emisiunii realizate de Mircea Dinescu poate fi urmărită duminică, 12 iunie, de la ora 15.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

„E de-a dreptul ruşinos ca pe vremea dictaturii comuniste a lui Gheorghiu Dej să fi fost crenvurştii infinit mai buni decât acum, când sunt de-a dreptul periculoşi”, spune revoltat Mircea Dinescu, propunându-i invitatului său, nimeni altul decât apreciatul jurnalist TVR Mircea Radu, să pregătească popularul mezel după o reţetă „muncitorească”. Ultima ediţie Politică şi delicateţuri din sezonul 5 poate fi urmărită la TVR 1, TVR HD sau online, pe TVR+, pe 12 iunie, de la ora 15.00.

Întâlnirea dintre Mircea Dinescu şi tizul său, Mircea Radu are loc la Cetate, pe malul Dunării – de această dată, o Dunăre liniştită ca un lac. Masa de lucru, plină cu ingrediente, mirodenii şi tot felul de bunătăţi, este aşezată pe pajiştea verde, chiar pe malul apei, iar alături fumegă un grătar, semn că Dinescu va pune ceva carne la fript.

„Eu, care, de obicei, gătesc după vechi reţete boiereşti, astăzi gătesc după o reţetă muncitorească”, spune poetul, care chiar aduce cu sine o carte apărută în 1961, „Cartea muncitorului din industria preparatelor şi conservelor din carne”, un fel de manual după care se pregăteau în acele timpuri carnea, mezelurile şi conservele. Revoltat că preparatele de pe vremuri se făceau cu mai mult simţ de răspundere, mult mai sănătoase şi mai gustoase decât acum, Dinescu îi propune invitatului său să pregătească împreună crenvurşti după manual, cu ingrediente naturale şi fără conservanţii pe care îi găsim în zilele noastre în mezeluri. Reţeta e simplă: 70% pulpă de viţel şi 30% slănină, mirodenii şi gheaţă pisată, care are rolul de a aerisi carnea.

În Mircea Radu, poetul descoperă curiozitate şi pasiune pentru gătit, dar şi îndemânare, fiindu-i de mare ajutor în slalomul printre ingrediente şi mirodenii, legându-se astfel o prietenie „care s-a împletit discret”.

Şi cum munca fără muzică nu are niciun farmec, de buna dispoziţie a gazdei şi a musafirului se ocupă Dan Micu şi formaţia sa, care cântă o muzică veselă, cu versuri amuzante.

După ce crenvurştii şi curca de ţară – pe care poetul a aşezat-o la un moment dat pe grătar – sunt gata, cei doi se aşază la masă, cu un pahar din vinul lui Dinescu alături, iar discuţia curge lin şi plăcut. Fiecare dintre ei descoperă în interlocutorul său un partener de discuţie plăcut, cu replică şi cu simţul umorului la purtător. „Mircea Radu face parte din acea categorie de vedete de televiziune care, de-a lungul timpului, nu şi-a schimbat structura, (…) a rămas constant şi s-ar putea ca bunul său simţ să fi contat în destinul său”, remarcă poetul.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton