Homepage  / Știri

Michael C. Hall s-a întors la filmări

Michael C. Hall s-a întors la filmări

de Redactia Tvmania

Actorul Michael C. Hall (39 de ani), diagnosticat la începutul acestui an cu limfom non-Hodgkin, a revenit la filmări şi pare a-şi fi revenit complet în urma tratamentului.

Site-ul radaronline.com a publicat câteva imagini cu Hall – protagonist al serialului „Dexter” – de pe platourile de fimare ale comediei „East Fifth Bliss”. Actorul joacă rolul unui bărbat de 35 de ani, a cărui viaţă nu pare a se îndrepta nicăieri, asta până când începe o relaţie cu fiica adolescentă a unui fost coleg de clasă.

Michael C. Hall, care şi-a pierdut părul ca urmare a chimioterapiei – la Globurile de Aur (unde a câştigat un trofeu pentru rolul criminalului în serie din „Dexter”) a purtat o căciuliţă tricotată – arată foarte bine în imaginile amintite şi pare complet refăcut.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton