Homepage  / Știri

Michael Douglas e inspirat de propriul tată

Michael Douglas e inspirat de propriul tată

de Redactia Tvmania

Starul de 68 de ani acceptă că a intrat în ultimul act al vieţii sale, dar spune că lupta sa cu cancerul la gât, cu care a fost diagnosticat în 2010, l-a făcut să aprecieze viaţa mai mult ca oricând, iar exemplul tatălui îl ajută să suporte bătrâneţea, potrivit FemaleFirst.co.uk.

Michael a spus despre tatăl său, nu mai puţin faimosul coleg de breaslă Kirk Douglas (96 de ani), că i-a oferit un model în ce priveşte întâmpinarea vârstei a treia.

“Îl am pe tatăl meu, pe care îl admir atât de mult pentru cum s-a descurcat cu bătrâneţea”, a explicat Douglas, care are doi copii, pe Carys (10 ani) şi Dylan (12 ani), cu soţia lui, actriţa Catherine Zeta-Jones.

Douglas a reuşit să câştige bătălia cu cancerul şi a pus succesul său pe seama familiei, cu care vrea să petreacă mai mult timp, acum că a fost atât de aproape de moarte.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton