Homepage  / Vedete / Vedete străine

Michael Fassbender, în centrul unui scandal de violență domestică

Michael Fassbender, în centrul unui scandal de violență domestică

de Redactia Tvmania

Michael Fassbender a ajuns din nou în atenția presei tabloide la începutul acestei luni. Motivul este unul foarte serios: actorul a fost implicat într-un scandal de violență domestică, scrie businessinsider.com. 

Fassbender a fost acuzat de violență domestică de una dintre fostele sale iubite, pe nume Sunawin Andrews. În 2010, aceasta a înregistrat la tribunal o plângere conform căreia actorul avea față de ea un comportament agresiv. Modelul și actrița, atunci în vârstă de 36 de ani, își dorea să își câștige liniștea cu ajutorul judecătorilor: a cerut un ordin de restricție și despăgubiri în valoare de 24.000 de dolari pentru plata facturilor de ordin medical apărute din cauza abuzurilor lui Fassbender. Deși documentul în sine a fost depus oficial în urmă cu aproape un deceniu, iar cei de la tmz.com au scris la vremea respectivă despre cele întâmplate, informația s-a reîntors recent în atenția presei, prin intermediul celor de la The Daily Beast. Și, cum era de așteptat, a luat o amploare mult mai mare.

În documentele depuse la tribunal, fosta iubită a starului din „X-Men” a povestit una din întâmplările care au convins-o să pună capăt abuzurilor.

Întâmplarea amintită de Sunawin Andrews începe cu o cină la restaurant, un eveniment aparent banal, care s-a încheiat însă tragic pentru tânără. În timpul serii, actorul a devenit violent după ce un fost iubit al lui Andrews a apărut la masa lor pentru a o saluta pe aceasta. Ulterior, după ce au plecat spre casă, Fassbander fiind la volanul mașinii, a uitat de limita de viteză și i-a pus în pericol viața fostei sale iubite.

„Michael era la volanul mașinii mele, conducea cu viteză și țipa la mine. L-am implorat să oprească mașina, de teama unui accident. Mă gândeam la copiii mei, care erau acasă și dormeau liniștiți”, a povestit Andrews, care și-a mai amintit și faptul că a ajuns la spital, tot din cauza iubitului ei de la acea vreme: avea „glezna stângă distrusă, iar un chist ovarian fusese spart”.

„M-am dat jos din mașină și am încercat să scot cheia din contact”, își continuă tânăra povestirea. Fassbender a accelerat fix în acel moment și a plecat în trombă, Andrews fiind târâtă efectiv pe lângă mașină.

De asemenea, Andrews a afirmat că Fassbender i-a spart nasul după o noapte de beție. Asta se întâmpla însă în anul 2009.

Michael Fassbender s-a căsătorit în toamna lui 2017 cu actrița Alicia Vikander (29). Cei doi s-au căsătorit în cadrul unei „ceremonii secrete” în Ibiza. Actriţa suedeză şi actorul cu origini irlandeze s-au cunoscut în 2014 pe platourile de filmare ale filmului „The Light Between Oceans”.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton