Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Michaela Prosan a dezvăluit sexul bebelușului. Actrița din „Fructul oprit” este însărcinată cu primul ei copil

de Redactia Tvmania

Michaela Prosan, cunoscută pentru rolurile din serialele românești „Fructul oprit’ și „Sacrificiul”, este însărcinată pentru prima oară și recent a dezvăluit și sexul bebelușului pe care îl așteaptă. 

La începutul lunii iunie, Michaela Prosan a anunțat marea veste în mediul online cu o imagine inedită realizată în timpul unei ședințe foto. În fotografia postată de actrița aceasta își ține mâinile pe burtica deja vizibil crescută, semn că sarcina sa este destul de avansată.  

Michaela Prosan a dezvăluit sexul bebelușului pe care îl așteaptă

În urmă cu 5 zile, Michaela Prosan a publicat în mediul online noi fotografii cu ea însărcinată. Una dintre aceste fotografii a fost însoțită de un mesaj, dar și de un emoji în formă de inimă de culoare albastră, semn că actrița așteaptă un băiețel. Michaela nu a vorbit până acum în spațiul public despre sarcina sa.

„Îmi vor lipsi momentele astea… ✨💙✨”, este mesajul care însoțește fotografiile postate de actriță. 

Michaela Prosan a vorbit în mai multe interviuri și despre cum a început cariera ei și cu ce se ocupa înainte de a deveni celebră datorită rolului din serialul Fructul oprit.

„În 2014 mi-am dat licența la UNATC cu spectacolul ‘Steaua fără nume, pe care l-am jucat timp de doi ani la Teatrul Elisabeta și am fost cu el prin diferite orașe din țară. Pe lângă, mai făceam reclame, scurtmetraje, mergeam la workshop-uri, la masterclass-uri de actorie și la castinguri. Nu îmi doream să lucrez în televiziune, aveam tot felul de preconcepții și am refuzat propuneri în trecut. ‘Fructul oprit a apărut în viața mea după o perioadă în care nu mi se legau proiecte, o perioadă plină de nemulțumiri, de uși închise. Am fost obișnuită să muncesc de mică și, când am văzut că telefonul nu mai sună și că lucrez sporadic, m-am gândit să merg într-o altă direcție, să fac altceva’, a declarat actrița Michaela Prosan în urmă cu ceva timp.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te