Actriţa americană va pune cariera pe plan secund pentru a petrece mai mult timp cu fiica ei, Matilda (6 ani), anunţă femalefirst.co.uk.
Michelle Williams (31 de ani) nu mai lucrează în această perioada şi a refuzat rolurile care i-au fost oferite.
„Sper să-mi iau liber, pentru că vreau doar să fiu din nou mamă pentru o perioadă”, a completat actriţa, care îşi dorea ca Matilda să aibă un frate sau o soră de vârsta ei.
„Mi-am dorit din tot sufletul şi chiar mi-am imaginat că Matilda va avea fraţi de vârsta ei. Asta vroiam pentru ea, dar n-am putut s-o fac, iar acum are şase ani şi nu mai este posibil”.
Michelle Williams a născut-o pe Matilda în 2005, pe vremea când era implicată într-o relaţie cu Heath Ledger. Actorul a murit trei ani mai târziu, din cauza unei supradoze de medicamente.
Michelle Williams spunea de curând că se fereşte să fumeze de faţă cu fiica sa.
Actriţa a câştigat Globul de Aur şi este nominalizată la Premiile Oscar pentru interpretarea personajului principal din „O săptămână cu Marilyn”. Filmul ajunge în cinematografele româneşti pe 17 februarie.