Homepage  / Vedete străine

Mickey Rourke va juca în filmul românesc „21 de rubini”. Ce alte staruri internaționale fac parte din distribuție

Mickey Rourke va juca în filmul românesc „21 de rubini”. Ce alte staruri internaționale fac parte din distribuție
6

de Roxana Mirea,

Celebrul actor american Mickey Rourke vine în România, luna aceasta, pentru a juca în filmul românesc „21 de rubini”. Pelicula este regizată de preotul orădean Ciprian Mega. Din distribuția filmului, fac parte mai multe staruri internaționale.

Mickey Rourke va juca în filmul românesc „21 de rubini”

Mickey Rourke, actorul din „Luptătorul”, vine în România, pe 12 februarie, pentru a juca în filmul „21 de rubini”, semnat de preotul și regizorul orădean Ciprian Mega. Pelicula se va filma la Oradea, iar din distribuție, fac parte mai mulți actori străini precum Anthony Delon și Elisabetta Pellin. Desigur, în „21 de rubini”, vor juca și actori români cum ar fi Dorel Vișan, Ela Ionescu, Magda Catone, Dana Rogoz sau Răzvan Vasilescu.

Ne-am oprit asupra actorului Mickey Rourke pentru că este un actor de film cu multe nuanțe. M-a impresionat jocul său actoricesc din filmul Luptătorul, unde a reflectat fidel toate zbaterile personajului”, a declarat preotul Ciprian Mega, cel care va asigura regia filmului, pentru ebihoreanul.ro

În faza incipientă am avut de ales între Andy Garcia, Nicolas Cage și Mickey Rourke. Toți trei au acceptat rolul, dar Mickey Rourke a fost cel care s-a potrivit perfect”, spune Mega. Regizorul orădean a fost impresionat de abordarea actorului nominalizat la Oscar și premiat cu Globul de Aur pentru rolul lui Randy Robinson din filmul „Luptătorul”. „A reflectat fidel toate zbaterile personajului. Mickey Rourke este un actor complex, cu multe nuanțe și o abordare profesionistă. În discuțiile purtate după ce a citit scenariul mi-a propus cinci modalități diferite de a aborda personajul”, povestește regizorul.

NO RESTRICTIONSIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Când încep filmările pentru filmul „21 de rubini”

Filmările pentru filmul „21 de rubini” începe pe 6 februarie și vor dura două săptămâni și jumătate. „Vom filma în mai multe apartamente din Oradea, pe strada Aurel Lazăr, vom avea o scenă la Teatrul Regina Maria și în mai multe alte locuri din oraș”, spune regizorul.

Primii actori vin la Oradea pe 6 februarie, iar Mickey Rourke se va alătura echipei o săptămână mai târziu. Dana Rogoz și-a anunțat fanii că pleacă în Oradea, pentru filmări. „Singură în aeroport. Direcția: Oradea. Scopul călătoriei: prima zi de filmare pentru un lungmetraj. Să îmi țineți pumnii!” a scris ea pe Instagram.

Actrița va juca rolul unei moderatoare de podcast.

În total vom lucra cu o distribuție formată din circa 300 de actori și figuranți”, a declarat regizorul orădean.

Despre ce este vorba în filmul „21 de rubini”

Filmul „21 de rubini” va prezenta o radiografie a societății românești post-decembriste. De asemenea, pelicula încheie trilogia cu același nume care mai cuprinde peliculele „Dimineața care nu se va sfârși”, despre drama femeilor emigrante, și „Glasul care strigă în pustie”, despre viața părintelui Calciu Dumitreasa.

„21 de rubini” împletește două filme în unul singur. „Un film cu intriga la începutul anilor 2000 nu ar mai fi astăzi de actualitate. De atunci s-au consumat teme majore, precum mirajul CNSAS-ului și al DNA-ului. Au venit apoi peste societatea românească criza economică, pandemia de Covid, iar acum războiul din Ucraina, care ne-au transformat societatea într-un mod care nu poate fi ignorat”, a mai declarat regizorul.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton