După patru luni de intensitate maximă, iată că vine și momentul deznodământului. Toți cei rămași în acest moment în concurs, și Războinici și Faimoși, au dovedit că își merită locul în competiție. Oricare dintre ei are șanse uriașe la marele premiu. Rămâne însă de văzut care concurent a atras cel mai mult aprecierea publicului, pentru că votul telespectatorilor va face departajarea finală.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5
În acest moment, în competiția „Exatlon” au rămas Războinicii Alexandru Nedelcu, Ionuț Sugacevschi, Ștefan Floroaica, Roxana Moise și Faimoșii Cătălin Cazacu, Vladimir Drăghia, Larisa Vasile și Valentin Chis.
Toți concurenții „Exatlon” au trecut prin tensiuni incredibile, prin alegeri dificile, s-au certat, s-au împăcat, au găsit de multe ori echilibrul în echipă, menit să le faciliteze obținerea victoriei pe trasee. Au îndurat intemperiile în celebrul „coteț” sau s-au bucurat de confortul minim oferit de casă. Dar, cel mai important, și-au depășit limitele și au legat prietenii pe viață. De-a lungul celor patru luni de concurs, telespectatorii au fost cu sufletul alături de ei, s-au atașat de fiecare dintre ei, s-au identificat cu temerile, dar și cu bucuriile trăite de Războinici și de Faimoși.
Nu pierdeți săptămâna viitoare, miercuri, 23 mai, finalul „Exatlon”, miercuri, 23 mai, fi în direct la Kanal D începând cu ora 19.45.