Cea de a 74-a ediție a Globurilor de Aur a avut loc duminică, 8 ianuarie, la Los Angeles, iar marele câștigător al serii a fost filmul „La La Land”, în care rolurile principale sunt interpretate de Emma Stone și Ryan Gosling. Dacă Emma Stone și-a adjudecat trofeul pentru interpretare, rochia sa Valentino nu a fost apreciată de toți criticii, mai ales din cauza nuanței șterse.Emma Stone a purtat o ținută semnată Valentino la Globurile de Aur 2017
Covorul roșu al galei a fost dominat, spun specialiștii, de Jessica Biel în rochia Elie Saab, de apariția impecabilă a actriței Michelle Williams, cu un colier inedit, de rochia sculpturală a lui Thandie Newton și sacoul alb purtat de Ryan Gosling, printre altele.
La capitolul tendințe, am văzut decolteuri adânci, materiale cu străluciri metalice, mâneci cu volane, nuanțe de galben, paiete aurii, ruj sângeriu și machiaje diafane. Dar verdictul aparține echipei „Fashion Police”, de la E!
Emisiunea „Fashion Police: The 2017 Golden Globe Awards”, difuzată miercuri, 11 ianuarie, la 22:00, va da verdicte privind stilul ales de vedete. Gazdele Melissa Rivers, Giuliana Rancic, Brad Goreski, NeNe Leakes și Margaret Cho ne vor spune cine a luat deciziile potrivite – dar și cine nu!
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.