Concret, “Băieți de oraș” îi va avea în centrul acțiunii pe Roby, Daniela, Malone, Gina, Dorian, Renatta, Roboțelu’ și Versace, personaje deja bine cunoscute publicului, care se desprind de „În puii mei” și își continuă și dezvoltă povestea în această nouă producție.
“Este primul serial din viața mea, ceva diferit de tot ceea ce am făcut până acum. Vorbim despre o lume colorată, o lume a personajelor”, a declarat Mihai Bendeac.
Actorul se declară încântat de actorii tineri cu care lucrează și de felul în care au decurs lucrurile până acum.
„Vlad Drăgulin în rolul lui Malone este absolut genial. Am momente când, deși îl interpretez pe Roby, mă trezesc devenind, efectiv, spectator în timpul dublelor. Micutzu în rolul lui Dorian e delicios. Anca Dinicu a dus imbecilitatea Ginei într-o zonă suprarealistă. Lorena Luchian și Doina Teodoru creează două personaje superbe: Daniela și Renatta. Plus un actor care nu joacă rolul Roboțelu’, țigănușul depedent de păcănele și pariuri. Nu-l joacă. Chiar e personajul. Lucrez cu niște oameni minunați. Iar membrii echipei de producție, care muncesc enorm, se comportă ca niște eroi, lucru pentru care le mulțumesc. Oamenii ăștia nu fac televiziune. Fac deja film din scenariul acestui serial”, a mai adăugat Mihai Bendeac.
Serialul “Băieți de oraș” va avea în mod constant și apariții periodice ale unor nume de rezonanță în lumea televiziunii, a filmului sau a teatrului.
Te-ar putea interesa și:
Cheloo, Delia și Bendeac fac din nou echipă la „iUmor”. Când începe show-ul
Echipa „iUmor” a început filmările pentru cel de-al doilea sezon