Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Bobonete, în formă pentru sezonul 2 din "Las Fierbinţi"

de Redactia Tvmania

După un prim sezon care a cucerit publicul român, personajele din “Las Fierbinţi” sunt gata să se întoarcă la treabă şi să filmeze seria cu numărul doi. Giani (Costi Diţă), Bobiţă (Mihai Bobonete), Gianina (Anca Dumitra) şi compania promit să dea naştere unor întâmplări şi mai haioase.

Primele repetiţii au avut deja loc, în urmă cu doar câteva zile. Mihai Bobonete, interpretul lui Bobiţă din “Las Fierbinţi”, spune că s-a râs foarte mult “numai la citirea scenariului”.

“Ne-am distrat foarte tare, mai ales că Mimi, scenaristul, a folosit de data aceasta şi mai multe poante bune, dacă se poate spune aşa. Cu toţii cunoaştem acum mult mai bine personajele pe care le avem de interpretat, acestea sunt copiii noştri. Vă spun sincer că am citit primele opt episoade şi ne-am prăpădit de râs”, dezvăluie Bobonete.

Dorel o să apară mai des

La rândul lui, Mihai Rait, cel care în serialul de la Pro TV îl interpretează pe Dorel, fratele autist, dar genial al lui Bobiţă, mărturiseşte că se bucură că personajul său va fi mai vizibil.

“Nu vreau să vă dezvălui prea multe, însa pot să vă spun ca de la primele repetiţii mi-am dat seama că episoadele pentru cel de-al doilea sezon sunt trăsnet, mai ceva ca mierea lui Bamse! Pe Dorel o să-l vedeţi mai mult decât până acum lângă Giani şi Bobiţă, va fi ceva mai activ”, mai spune Mihai.

Locuitorii din Fierbinţi abia aşteaptă să audă “Acţiune!”

Mihai Bobonete se aştepta ca locuitorii din Fierbinţi să fie supăraţi din cauza serialului, şi să creadă că întâmplările sunt despre ei.

“Sunt însă oameni inteligenţi şi am înţeles că abia ne aşteaptă să revenim la filmări”, a spus actorul.

El a mai povestit că, în timpul filmărilor, “suntem acolo ca în cantonament, filmăm alături de localnici, mâncăm cu ei, uneori chiar am dormit la ei”. Iar asta, spune Bobonete, îi ajută să intre mai bine în pielea personajelor.

“Partea bună este că astfel nu avem timp să ne rupem de personajele noastre, păstrăm o stare necesară construirii fiecărui personaj în parte. Şi poate că de aceea suntem atât de veridici, cum ni s-a spus”, a spus actorul din “Las Fierbinţi”.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te