Homepage  / Știri / Televiziune

Mihai Călin face parte din distribuția serialului românesc „Fructul oprit”

Mihai Călin face parte din distribuția serialului românesc „Fructul oprit”

de Redactia Tvmania

Mihai Călin se alătură distribuției serialului românesc „Fructul oprit”, noul proiect al Ruxandrei Ion, în cadrul căruia va interpreta rolul unui renumit doctor. 

 

 „Fructul oprit” îl readuce pe Mihai Călin într-o echipă cu care a mai colaborat de-a lungul timpului.

 „În primul rând, <> înseamnă reîntâlnirea cu Ruxandra Ion cu care am mai lucrat și cu echipa ei. Îmi place foarte mult că întotdeauna a fost o atmosferă foarte plăcută la lucru și chiar și în momentele, care uneori au loc indiferent de domeniul  în care lucrezi (momente tensionate, criză de timp să zicem)  lucrul merge mai departe, concentrat, și nu ne pierdem plăcerea. Pentru mine, contează foarte mult atmosfera în care lucrez. În echipa ei, întotdeauna este bine!”, spune Mihai Călin.

În „Fructul oprit”, Mihai Călin este Mircea Adam. Din punct de vedere profesional, acesta este un renumit doctor, însă  în plan privat, el trăiește o poveste de dragoste complicată.

„Ce este important la acest personaj este că are o relație de dragoste cu o femeie puternică, independentă, puțin mai în vârstă decât el. În societate, este ciudat că relațiile astea sunt privite puțin suspicios. Atunci, când un bărbat are o relație intimă cu o femeie mult mai tânără, parcă nu este nici o problemă, parcă este totul firesc. Când un bărbat are o relație cu o femeie puțin mai în vârstă decât el, lucrurile parcă sunt privite diferit. Cred că sunt mai multe relații de tipul acesta în film, privite suspicios în societatea noastră. Nu se încadrează în normă. Există o normă pe care toată lumea o cunoaște și când apar lucruri altfel, parcă lumea este deranjată. Este ciudat, dar se întâmplă lucrul ăsta. O să avem povești de genul acesta în serial.”, mărturisește acesta.

Adrian Titieni, Doru Ana, Adriana Șchiopu, Marian Râlea, Adriana Trandafir, Alina Pușcaș, Petru Păun sunt doar câteva nume anunțate ce vor juca în serialul pe care Ruxandra Ion îl produce, după scenariul semnat de Radu Grigore și Simona Macovei. Proiectul se bucură de echipament de înregistrare de ultimă generație și de locații de filmare atât în România, cât și Turcia.

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton