Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Mihai Morar revine, de azi, la Antena 2 cu emisiunea "Răi, da’ buni"

de Redactia Tvmania

Proaspăt întors din vacanţă, Mihai Morar revine de astăzi, 9 septembrie, cu un nou sezon al emisiunii sale de la Antena 2, “Răi, da’ buni”.

“Sunt mândru că pot duce emisiunea mai departe, după ce am sărbătorit la finalul sezonului trecut 1.000 de ediţii. Sunt mândru că, în continuare, pot să ţin la uşa studioului invitaţi care nu înţeleg de ce nu pot veni la “Răi, da’ buni” şi sunt mândru că îmi permit să aduc în studio invitaţi care oferă emoţie autentică telespectatorilor. Şi cel mai mândru sunt de faptul că, după şase ani, pot face o emisiune neregizată, unde se cântă live, se plânge live, se râde live. De fapt, intrăm în al şaptelea an de “Răi, da’ buni” şi, după cum ştiţi, “7” e cifra magică”, a declarat prezentatorul.

Începând de azi, vedeta Antenei 2 va da startul concursului “Miss rea, da’ bună”, dar şi preselecţiilor pentru a alege, la sfârşitul sezonului, mai mulţi copii talentaţi, care vor fi reuniţi într-o trupă care se va numi “RDB” (Răi, da’buni).  De asemenea, tot de azi, Mihai va anunţa şi debutul unei colaborări cu Aurelian Temişan.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te