Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Mihai Morar şi Simona Gherghe vin la “Te pui cu blondele”

de Redactia Tvmania

Prezentatorul emisiunii “Răi, da’ buni!” de la Antena 2 şi gazda show-ului “Acces direct” de la Antena 1 sunt vedetele invitate de Dan Negru să le facă faţă, miercuri, 22 februarie, celor 50 de blonde de la “Te pui cu blondele”.

După regulile concursului, Mihai Morar şi Simona Gherhe vor încerca la un moment dat să identifice care dintre blonde nu a dat răspunsurile corecte. Intuiţia lor se va baza, între altele, şi pe micile gesturi sau privirea domnişoarelor, aspecte care ar putea să le dea în vileag greşelile.

Pus în dificultate de apărarea blondelor, care nu schiţau nici un gest care să le dezvăluie răspunsurile, Mihai Morar i-a mărturisit uneia dintre domnişoare că nu reuşeşte să citească nimic în ochii ei.

În timpul emisiunii, Simonei i s-a făcut o promisiune foarte generoasă în cazul în care cei doi vor câştiga premiul pus în joc la “Te pui cu blondele”. Astfel, Mihai Morar a promis că toţi banii pe care îi vor câştiga în show-ul lui Negru vor merge la Simona, care urmează să se mute în casă nouă.

Dacă vor reuşi să ajungă însă la suma de 300.000 de milioane, s-ar putea ca cei doi să devină vecini, Mihai Morar declarând că ar putea să-şi cumpere şi el teren lângă Simona.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te