Mihai Petre și Elwira s-au mutat, acum 11 ani, într-o locuință de vis. Vila în care trăiesc acum alături de cele două fete ale lor este locul în care se simt cel mai bine. Câștigătorii de la „Asia Express – Drumul Împăraților” au deschis ușa casei lor și au prezentat-o fanilor.
Vila în care cei doi locuiesc se află aproape de natură. De altfel, Mihai Petre a povestit că a luat decizia de a se muta la casă în timp ce se afla la o terasă, la un cappuccino alături de un vecin. În cadrul unui video postat pe canalul de YouTube storia.ro, proiect susținut și de Alist Magazine, Mihai Petre și Elwira au arătat tuturor curioșilor casa în care locuiesc de mai bine de 11 ani, scrie libertatea.ro.
„Nu că nu ne-am gândit. A fost o decizie a mea, luată pe o terasă, la un cappuccino, cred, cu vecinul de lângă. Practic, stăteam într-un apartament – țin minte – și voiam ceva care să ne apropie de prieteni. Și voiam o casă mai mare, un pic mai mare. Și, într-o bună zi, eram la o terasă cu acest prieten al meu, care mi-a spus că se mută.
Mi-a spus unde se mută și pe loc i-am spus că vin și eu. Și am rămas aici. Suntem de 11 ani deja. Nu știam atunci, dar urmau să vină fetele noastre, care au o mulțime de prieteni aici”, a mărturisit Mihai Petre.
Mihai și Elwira Petre și-au luat o casă cu etaj, unde își petrec o mare parte a timpului. Elwira a vrut ca bucătăria să fie deschisă, astfel încât să le poată supraveghea pe fetițe în timp ce se joacă în living.
„Casa nu este foarte mare. Jos avem bucătărie deschisă cu un living. Avem o zonă de citit, care e împărțită, cumva, în jumătate, cu zona pentru copii. Este un loc de joacă și este făcut aici intenționat, pentru că eu de fiecare dată când fac ceva în bucătărie sau când na – cel mai mult timp îl petreci aici, jos -, și atunci îmi place să am fetele lângă mine”, a spus soția lui Mihai Petre.
Camera fetițelor a fost amenajată după ce acestea au venit pe lume. Deși inițial era un birou, dormitorul micuțelor a prins acum mult contur, după ce acestea l-au amenajat cum și-au dorit ele. În casa lui Mihai Petre și a Elwirei stau la loc de cinste toate trofeele pe care le-au câștigat de-a lungul timpului la competițiile sportive.
„Camera fetelor era inițial un birou, pentru că noi când ne-am mutat aici nu aveam copii. Camera asta, sincer, era una goală, adică aici nu era nimic. După care, când s-a născut Catinca, am început să amenajăm așa mai mult ca pentru un copil. Au intrat: jucării, cărți, paturi, toate mărunțișurile astea care sunt de-ale lor și care nu pot să dispară”, a mai spus Elwira Petre.