Homepage  / Vedete româneşti

Mihai Trăistariu, detalii neștiute despre copilăria lui. Cât de bine învăța la școală. „Nu am avut haine noi niciodată”

Mihai Trăistariu, detalii neștiute despre copilăria lui. Cât de bine învăța la școală. „Nu am avut haine noi niciodată”
7

de Roxana Mirea,

Cu ocazia începutului noului an școlar, Mihai Trăistariu, în vârstă de 42 de ani, și-a amintit și el de anii copilăriei. Artistul a dezvăluit cât de bine învăța la școală, chiar dacă nu avea toate condițiile necesare. Iată ce a dezvăluit Mihai Trăistariu despre copilăria lui.

Cât de bine învăța Mihai Trăistariu la școală

Mihai Trăistariu, în vârstă de 42 de ani, e foarte mândru de ceea ce a reușit să realizeze până la această vârstă, pe plan profesional. Cu ocazia începutului noului an școlar, el și-a adus aminte de anii copilăriri sale. Mihai Trăistariu a învățat foarte bine, având note mari și fiind atent la tot ce se preda la școală

„Eu am fost un tocilar desăvârșit, de-abia așteptam să înceapă școala. Am luat numai premiul întâi, aveam coronițe, șnururi cu insigne în piept, pentru comandanți de grupă și de unitate. Am fost și cel mai bun elev din școală, în clasa a-VIII-a am fost chemat în careu ca să țin un discurs. Eram foarte cuminte, numai în prima bancă. La mine școala a însemnat ceva. Știu că astăzi se întâmplă exact opusul, copiii nu țin cont de școală, nici părinții nu își dau interesul. Nu mai contează așa mult școala. Există și Internetul care are informații bune, dar, nu știu, este o debandadă, ca să zic așa, pe partea de școală. Nu mai este ce a fost, nu se mai învață la fel. Am învățat, am fost olimpic la 6 materii, la matematică și geografie am ajuns pe țară. Am luat 10 la intrare la liceu, am luat 10 la BAC la matematică, am făcut 3 facultăți”, a spus Mihai Trăistariu, într-un interviu pentru ego.ro.

Cati-bani-castiga-Mihai-Traistariu-din-afacerea-cu-apartamente-de-pe-litoral-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

„Nu am avut haine noi de școală niciodată”

În copilărie, Mihai Trăistariu primea hainele de la frații săi mai mari, el fiind mezinul familiei. Totuși, chiar dacă nu mergea la școală în haine noi, el nu a suferit niciodată din cauza asta. Artistul spune că, deși nu a avut posibilități materiale, a fost un copil bogat sufletește.

„Eu eram cel mai mic, suntem 4 frați, o fată și trei băieți. Toate hainele lor îmi rămâneau mie. Eu nu am avut haine noi de școală niciodată. Erau cârpite, cusute în cot, dar nu contează. Au fost drăguțe chiar și așa. Nu am suferit și nu am simțit că este vreo problemă. Într-adevăr, toate hainele celor mai mari îmi reveneau mie. Am fost un copil sărac, dar bogat sufletește. Eu nu mi-am dat seama, am crezut că așa este la toată lumea. Nici nu îmi amintesc să fi avut uniforme sau haine noi”, a mai dezvăluit Mihai Trăistariu pentru sursa citată anterior.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton