Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Mihai Trăistariu, schimbare radicală de look. Ce și-a făcut la păr. „Era prea creț”

de Roxana Mirea,

Mihai Trăistariu și-a făcut o schimbare radicală de look. Acesta și-a luat prin surprindere urmăritorii de pe Instagram, după ce a făcut o vizită la salonul de înfrumusețare. Artistul s-a vopsit și și-a îndreptat părul cu keratină. Mihai Trăistariu a publicat imagini cu noul look pe Instagram. Cum arată artistul acum.

Mihai Trăistariu, schimbare radicală de look

Mihai Trăistariu este foarte activ pe rețelele sociale și îi place să îi țină la curent pe internauți cu activitățile sale. Drept urmare, artistul nu avea cum să nu le arate ce schimbare a făcut în ceea ce privește aspectul fizic. Mihai Trăistariu a apelat la o schimbare de look radicală. El și-a vopsit părul, optând pentru o nuanță de blond, și apoi l-a îndreptat cu keratină.

„Azi mi-am îndreptat părul cu keratină. Se așază deja altfel. Era prea creț și cu grizonatul ală, se vedea ca la oi. Încet, încet culoarea smoke-gray dispare și face loc unui blond sexy. Cu rădăcinile întunecate. Ceea ce nu mă deranjează. Mi se pare chiar fain. S-aveți o seară plină de filme bune!”, a scris Mihai Trăistariu pe pagina sa personală de Instagram.

Internauții n-au stat prea mult pe gânduri și au reacționat. Fanii artistului l-au complimentat pentru schimbarea de look, spunându-i că îi stă foarte bine.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Mihai Trăistariu, ghinion în dragoste

Mihai Trăistariu a avut mai multe relații de-a lungul timpului și nu de puține ori a crezut că și-a întâlnit sufletul pereche. Artistul s-a și logodit în 2009, dar relația s-a destrămat după câteva luni de zile.

Fericirea poate că e cumva greșit înțeles. Mi-am scos din cap ca fericirea înseamnă neapărat perechea. Ar putea ca fericirea să fie cumva în alte lucruri. Poate ar trebui să mă scufund mai mult în muzică sau în afacerile mele, sau ar trebui să îmi găsesc activități care îmi plac. Eu așa partenere de viață am tot avut, am tot crezut că mi-am găsit perechea pe viață și m-am logodit în 2009. Ne-am rupt la câteva luni. Am tot dat-o în bară la capitolul dragoste”, a spus Mihai Trăistariu, acum ceva timp, la Antena Stars.

Sursa Foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te