Se pare că Milena a fost o studentă foarte silitoare, chiar dacă a fost nevoită să rateze din cursuri din cauza filmărilor. A terminat cu note foarte bune, dar a mărturisit pe InstaStory că nu are de gând să înceapă și un doctorat. Preferă să se concentreze în continuare pe afacerea proprie, dar și pe modă.
Cu ce note a absolvit Milena masteratul
Tânăra le-a dezvăluit fanilor ei de pe Instagram că a luat niște note impresionante la examenele finale de la ASE. A luat 9,33 pentru „Cunoștințe fundamentale și de specialitate” și nota 10 pentru lucrarea de cu subiectul „Spălarea de bani”, astfel media finală fiind de 9,66.
„ASE c’est fini. În 2018 am început licența. Acum în 2023 am terminat. Am reușit în acești 5 ani fix ce mi-am propus, iar acum mă bucur de proces, terminând practic capitolul studenției și continuând călătoria frumoasă numită viața. Le mulțumesc părinților care m-au ajutat, prietenilor care mi-au fost alături, experiențelor prin care am trecut, cluburilor prin care am petrecut și petrecerilor pe care nu le-am ratat. Ne vedem în Forbes. Bye bye bye ASE”, este mesajul postat de Milena, pe contul ei de Instagram.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9
Ce a dezvăluit după eliminarea din emisiune
Chiar dacă mulți telespectatori au reacționat dur când ea a fost eliminată, Milena a recunoscut că și ea își dorea să iasă din concurs.
„Simțeam că locul meu nu mai era în competiție, că nu sunt apreciată pentru munca pe care o depuneam. De multe ori, asupra mea plana acea frază că am stilist. Acum se observă clar că nu am stilist, chiar pot să spun că mă îmbrac mai bine decât o făceam în emisiune”, a dezvăluit Milena pentru WOWnews.
Chiar dacă a plecat din show, a rămas prietenă foarte bună cu alte două concurente: Constanția și Andreea. De asemenea, plănuiește să devină chiar ea stilist acreditat.
Citește și: