„Sunt femei care se evaluează în funcţie de favorurile sexuale pe care le oferă altora, iar asta mă întristează. Pentru că sexul este chiar frumos.
Este singurul mod prin care putem să creăm şi singurul motiv pentru care lumea continuă să existe. Este un exemplu de ignoranţă să nu vorbeşti cu copiii tăi despre sex, să nu-l faci să pară atât de magic şi de interesant pe cât este.
Copiii au televizor, aşa că ştiu ce este sexul. Trebuie educaţi, astfel încât să afle că reprezintă conexiunea cu o altă persoană. Valoarea ta nu se bazează pe asta, ci pe ce părere ai despre tine”, a spus Miley Cyrus.
Miley Cyrus are o relaţie cu actorul australian Liam Hemsworth (22 de ani), alături de care a jucat în „Ultimul cântec” (2010).
Vedeta, care spunea că s-a plictisit de rolul din serialul „Hannah Montana”, a condus clasamentul celor mai bogaţi actori de la Hollywood în 2011.