Starul din “Resident Evil: Viaţa de apoi” este mamă de aproape trei ani de zile şi încă este surprinsă zi de zi despre cât de mult i s-a schimbat viaţa odată cu apariţia fetiţei sale, Ever.
Starul din “Resident Evil: Viaţa de apoi” este mamă de aproape trei ani de zile şi încă este surprinsă zi de zi despre cât de mult i s-a schimbat viaţa odată cu apariţia fetiţei sale, Ever.
.
Milla Jovovich trebuie mereu să interpreteze rolul de răufăcătoare “cu o mare aluniţă falsă pe bărbie” în jocurile cu fetiţa sa, scrie Cover Media.
Vedeta, căsătorită cu regizorul şi scenaristul Paul W.S. Anderson, este încântată că fiica sa a ajuns la vârsta la care adoră să se joace, dar pe actriţă o surprinde faptul că Ever este mereu decisă asupra jocurilor pe care să le pună în aplicare iar ei trebuie mereu să îi revină rolurile negative.
“Mereu sunt mama vitregă cea rea sau doamna care îi vrea răul. Ea este fie Ariel, fie Frumoasa din pădurea adormită şi eu sunt aceea cu aluniţa falsă imensă din barbă sau zâna cea rea,” a mărturisit Jovovich.
Actriţa din „Resident Evil: Viaţa de apoi” (filmul se lansează în România pe 17 septembrie) împreună cu soţul ei, regizorul britanic Paul W. S. Anderson (45 de ani), spune că i s-au schimbat priorităţile de când a devenit mamă, relatează celebritywonder.com.
“Să devii mamă schimbă totul. Prima ta grijă este copilul tău nu propria viaţă, nu cariera sau nesiguranţele. Toate astea rămân în urmă. Ce ar putea fi mai rău decât să ţi se îmbolnăvească fiul sau fiica? Nu e nimic mai rău ca teama că ar putea să cadă. Cât timp ea e ok, atunci toate celalalte lucruri din viaţa mea sunt simple,” a adăugat starul.
Milla Jovovich (34 de ani) a mai povestit cum a scăpat de cele 31 de kilograme acumulate pe parcursul sarcinii: „Mi-a luat un an să mă îngraş şi un alt an să scap de kilogramele în plus. Practic, am pierdut câte 4,5 kilograme pe lună, timp de 4 luni. Din moment ce aveam 90 de kilograme când am născut, faptul că am pierdut 18 kilograme a părut o picătură într-un ocean”.
„După ce am pierdut 18 kilograme mi-am dat seama că trebuie să mă disciplinez sau rămân aşa. M-am dus la sală de câteva ori pe săptămână şi am ţinut o dietă numită Five Factor. Am renunţat la prăjituri şi pizza. Dar n-am slăbit aşa de repede. Am mai avut nevoie de alte 8 luni ca să ajung la greutatea iniţială”.