Homepage  / Știri / Televiziune

Mirabela Dauer, Călin Goia şi Bodo jurizează primii concurenţi la „Provocarea starurilor”

Mirabela Dauer, Călin Goia şi Bodo jurizează primii concurenţi la „Provocarea starurilor”

de Redactia Tvmania

TVR 1 dă startul celui mai nou show muzical sâmbătă, 27 octombrie, de la ora 21.00. Şase tineri talentaţi intră în competiţie în echipele mentorilor Sanda Ladoşi, Ştefan Stan şi Mihai Alexandru. Andreea Bănică prezintă concursul muzicalProvocarea starurilor, la TVR 1.

 

De când n-aţi mai ascultat „Cine iubeşte şi lasă” sau „Trurli, Trurli” sau „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara”? De câte ori nu aţi cântat împreună cu Călin Goia şi Voltaj hitul „De la capăt” sau cu Bodo şi Proconsul melodia care face furori „Mi-ai luat inima!” sau celebra„Te-aştept să vii” a Mirabelei Dauer? Pe toate le vom putea urmări în interpretarea concurenţilor primei ediţii Provocarea starurilor – sâmbătă, 27 octombrie, ora 21.00, la TVR 1.

 

Şase interpreţi talentaţi şi dornici să răspundă provocării lansate de starurile din juriu, trei probe de foc şi cea mai frumoasă muzică românească sunt ingredientele pentru o seară de sâmbătă perfectă, petrecută alături de TVR 1. Provocarea starurilor, competiţia care va dezvălui publicului viitoare staruri ale muzicii româneşti, începe sâmbătă, ora 21.00, la TVR 1.

 

Iubiţii interpreţi Mirabela Dauer, Călin Goia (Voltaj) şi Bodo (Proconsul) alcătuiesc primul juriu al celui mai nou show muzical de la TVR 1 – Provocarea starurilor. Ei vor nota evoluţiile primilor şase concurenţi şi vor decide cine continuă Provocarea starurilor şi care sunt cei trei eliminaţi din concurs.

 

Sanda Ladoşi, Ştefan Stan şi Mihai Alexandru sunt cei trei mentori în ale căror echipe vor concura câte şase interpreţi în fiecare ediţie. Sâmbătă, la Provocarea starurilor, îi vom cunoaşte pe primii şase. Toţi au în comun pasiunea pentru muzică, se pregătesc de la vârste fragede pentru o carieră muzicală şi deţin un atu imbatabil: tinereţea, toţi au între 16 şi 18 ani. Fiecare are deja în spate experienţa multor concursuri muzicale sau talent-shou-uri tv. Sunt voci recunoscute în animaţii sau filme sau au jucat în filme sau seriale de televiziune. Dar cea mai mare dorinţă a concurenţilor de la Provocarea starurilor este aceea de a susţine concerte pe scenă şi de a face oamenii să vibreze la interpretările lor.

 

Aflăm sâmbătă, la TVR 1, cine trece de cele trei probe la Provocarea starurilor: interpretarea unui cântec din repertoriul unui membru al juriului, interpretarea unei melodii româneşti vechi şi, la alegerea concurentului, o melodie din muzica românească sau internaţională.

 

Despre Provocarea starurilor

În fiecare show Provocarea starurilor, 6 tineri talentaţi, interpreţi de muzică românească, vor trece prin probe în care îşi vor dovedi calităţile artistice şi vocale. Dintre aceştia, 3 vor părăsi competiţia în fiecare ediţie, alţi 3 concurenţi urmând să completeze locurile eliberate. Cei care doresc să participe la concursul lansat de TVR 1 pot trimite informaţii despre ei şi o înregistrare a unei piese în limba română la [email protected] până la 1 decembrie 2018. Echipa emisiunii, coordonată de producătorul Monica Mihai, îi aşteaptă pe cei care îşi doresc un drum în muzica românească să se înscrie pentru a completa la fiecare ediţie echipele mentorilor Sanda Ladoşi, Ştefan Stan şi Mihai Alexandru.

La Provocarea starurilor, mentorii sunt aceiaşi pentru toate ediţiile concursului, însă juriul, format din mari interpreţi români care au lansat piese nemuritoare în ultimii 40 de ani, se va schimba în fiecare ediţie.

Din 27 octombrie 2018, la TVR 1 începe cea mai nouă competiţie muzicală, în care vedeta e muzica românească. Provocarea starurilor  va dezvălui publicului viitoare staruri ale muzicii româneşti, care vor fi validate de marii interpreţi ai muzicii noastre din ultimii 40 de ani.

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton