Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Mircea Moldovan, ispita de la „Insula Iubirii”, vești despre sexul bebelușului său. „E ceva nou și pentru mine acest lucru”

de Redactia Tvmania

Mircea Moldovan, fosta ispită de la „Insula Iubirii”, și iubita lui Simona vor deveni pentru prima oară părinți, peste aproximativ două luni. Viitorul tătic a făcut primele declarații și a mărturisit că trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața lui, scrie libertatea.ro.

„O să fie un băiețel, un baby Hulk, un mini-Mircea. E ceva nou și pentru mine acest lucru, dar și pentru iubita mea, o să fie o experiență pentru noi, la fel ca la Insulă. Nimeni nu s-a născut învățat, o să învăț pe parcurs, chiar nu știu cum o să fiu în rolul de tătic.

Mama a început să plângă atunci când i-am zis că eu și Simona așteptăm un copil, era foarte fericită, sora mea mai mare mi-a zis că a bănuit ceva, sora mai mică a fost mai calmă.

Toți așteptau din partea mea un copil, îmi ziceau să fie băiețel, că eu am două nepoțele deja în familie. Simona o să nască undeva prin luna noiembrie, jumătatea sau sfârșitul lui noiembrie. Ne-am gândit și la căsătorie, dar momentan avem alte planuri, cel mai probabil anul viitor se va întâmpla acest lucru”, a mai spus Mircea Moldovan, pentru Cancan.

Cine este iubita ispitei de la Antena 1

De doi ani, Mircea Moldovan, una dintre cele mai cunoscute ispite de la „Insula iubirii’, trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Simona.

Sezonul trecut, bărbatul a mărturisit că se retrage din show-ul de la Antena 1. Moldovan făcuse parte din acest proiect încă de la primul sezon al show-ului.

După ce a devenit unul dintre cei mai râvniți bărbați din „Insula iubirii’, cel mai mare vis al lui Mircea Moldovan a fost să-și întemeieze o familie și să devină tată. Recent, dorința i-a fost îndeplinită. Iubita lui, Simona, este însărcinată în luna a șasea cu un băiețel.

Cine este Simona, iubita lui Mircea Moldovan de la „Insula iubirii’

Mircea Moldovan și iubita lui formează un cuplu de doi ani, de când bărbatul s-a întors de pe „Insula iubirii’, scrie libertatea.ro.

Cei doi se cunoșteau de mai multă vreme, dar între ei nu era o relație serioasă. Cu toate acestea, la întoarcerea în țară de la filmările emisiunii prezentate de Radu Vâlcan la Antena 1, Mircea Moldovan a decis să rămână împreună cu aceasta și să își creeze împreună o familie, scrie Wowbiz. Iubita lui a reușit să îi facă o adevărată surpriză atunci când i-a spus că va fi tată pentru prima oară. Simona l-a anunțat că așteaptă un copil printr-un bilețel, pe care Mircea Moldovan l-a văzut la întoarcerea acasă.

Sursa foto: Instagram

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te