Homepage  / Ultimul număr

Mircea Radu are prima expoziţie de fotografie

Mircea Radu are prima expoziţie de fotografie

de Redactia Tvmania

Mircea Radu iese la rampă cu o pasiune căreia îi dedică aproape tot timpul său liber: fotografia. Nu e doar un moft: pe 26 mai, are prima lui „pseudoexpoziţie” – după cum singur o descrie -, iar în decembrie pregăteşte o expoziţie adevărată.


Mircea Radu a devenit fotografPână va reveni în televiziune (duce negocieri cu diverse televiziuni ce durează de aproape un an de zile), Mircea Radu are tot timpul din lume pentru a acorda atenţie fotografiei.

Vedeta (41 de ani) care primea primul lui aparat foto la 12 ani, un Smena rusesc, expune public, pentru prima dată, pe 26 mai, fotografii cu zece personalităţi contemporane româneşti.

Andreea Esca, Monica Petrică, Doina Levintza, Sorana Cârstea, Mihaela Nicola, Dan Puric, Mircea Badea, Robert Turcescu, Răzvan Mazilu, Horia Brenciu au acceptat fără rezerve să se lase fotografiaţi de Mircea.

“Noi, profesioniştii din televiziune, oameni care au însemnat ceva în acest domeniu, ne cunoaştem între noi şi ne respectăm. Noi nu suntem ca aştia tineri de se ceartă între ei prin presă”, spune el despre “subiecţii” săi, unii rivali de la televiziuni concurente.

“Este , de fapt, o pseudoexpoziţie, care va dura doar o zi, la Clubul Diplomaţilor. Protagoniştii vor lua tablourile (de dimensiuni 1,20 x 1m) cu fotografia fiecăruia acasă”, ne explică Mircea, care speră că va face o expoziţie ca la carte în luna decembrie.

Pe sistemul “văzând şi făcând”

Nu-şi aduce aminte să fi existat un moment anume când s-a declanşat pasiunea lui, nu a avut un “click” după care să aibă revelaţii în ce priveşte fotografia, mărturiseşte el.

Nu a făcut nici cursuri, dar  “am citit mult de pe net.Am aplicat sistemul ”văzând şi făcând”, adică am fotografiat cât am putut de mult, învăţând din greşeli.”

Mircea spune că a contat mult şi mediul în care a umblat. De vreo doi ani, are drept prieteni mari fotografi cu care merge în excursii, în parc sau la masă. “Inevitabil, am prins foarte repede despre ce este vorba: alta e când mergi la nişte cursuri, alta este când ai lângă tine oameni care îţi împărtăşesc multe despre arta asta”.

.

Citiţi textul integral în revistă.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton