Homepage  / Articole

Mircea Radu va prezenta Jurnalul TVR din 15 martie

Mircea Radu va prezenta Jurnalul TVR din 15 martie

de Redactia Tvmania

Din 15 martie, Mircea Radu va fi noul prezentator al Jurnalului TVR, principala emisiune informativă a săptămânii, difuzată la TVR 1 şi TVR INFO, cu începere de la ora 7 fără 7, seara. Noul format va fi completat de un decor nou şi o nouă grafică, iar telespectatorii vor avea la dispoziţie două ore pentru a urmări Jurnalul.

„M-am alăturat cu ambiţie şi cu simpatie echipei care pleacă la drum cu un nou jurnal. Va fi o luptă dură între Jurnalul TVR şi programele informative ale principalelor televiziuni concurente, având în vedere că toţi ne aliniem, mai mult sau mai puţin, la acelaşi start: ora 19.00.

Propunerea de a reveni la ştiri, după o pauză de 12 ani, a fost surprinzătoare şi nu mi-am dat acordul imediat. Ceea ce m-a determinat să accept a fost faptul că atâta vreme cât oamenii îşi aduc aminte mine ca prezentator de ştiri înseamnă că am făcut un lucru bun. Iar o astfel de apreciere, într-o mare măsură, mă obligă”, a declarat Mircea Radu.

Noul format al Jurnalului TVR cuprinde o oră de ştiri, urmată de o oră de dezbateri privind cele mai importante evenimente ale zilei. Dacă Mircea Radu se va afla la pupitrul ştirilor, dezbaterile vor fi moderate, alternativ, de Mihai Constantin, Mihai Rădulescu şi Alina Stancu.

Mircea Radu a fost anunțat, la începutul lunii februarie, că nu va mai găzdui emisiunea „ÎnTrecerea Anilor”. Show-ul nu a mai fost introdus în noua grilă, cea de primăvară, a postului public, iar prezentatorului i s-a spus atunci că i se pregăteşte o emisiune nouă.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton