Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Mirela Boureanu Vaida: „Abia aştept să refacem tabloul de familie cu Dallas”

de Redactia Tvmania

Vedeta Antena 1 își aminteşte cum serialul  „Dallas” strângea pe vremuri toată familia în fața micului ecran:

“Pe vremea când rula Dallas-ul, eram la Iaşi, cu familia şi, ca toată lumea în acea perioadă, aveam un singur tv. Ţin minte că atunci când începea serialul, ne strângeam toţi, mama, tata, fratele şi chiar vecinii, într-o cameră şi dacă nu aveam toţi loc pe pat, mai aduceam şi nişte scaune.

Era un  adevărat moment de bucurie, nu exista să întârzie cumva cineva, toate erau puse la punct astfel încât când începea serialul era ca un fel de sărbătoare. Dallas- ul a fost prima noastră uşă cãtre Occident, vedeam pentru prima oară zgârie norii şi mi se păreau ireali. Abia aştept să refacem tabloul de familie.”

Serialul care a cucerit o lume întreagă, Dallas, revine la Antena 1 cu cel mai nou sezon. Din 12 ianuarie, în fiecare sâmbătă, veţi putea urmări noile aventuri ale familiei Ewing.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te