Frumoasa prezentatoare a emisiunii „Mireasă pentru fiul meu”, de la Antena 1, a petrecut, săptămâna trecută, o vacanță de vis alături de soțul ei, ȋn Italia.
Frumoasa prezentatoare a emisiunii „Mireasă pentru fiul meu”, de la Antena 1, a petrecut, săptămâna trecută, o vacanță de vis alături de soțul ei, ȋn Italia.
Vedeta Antena 1 a ales ca destinație de concediu sudul Italiei, mai exact Coasta Amalfi și Insula Capri. Aici, ea a degustat din specialitățile culinare locale și a făcut o „cură” de fructe de mare. Totul asezonat cu delicioase vinuri rose locale.
Frumoasa actriță și cântăreață a fost de-a dreptul fascinată de livezile de lămâi uriașe, prezente la tot pasul. De aici, aproape totul în zonă are aromă de lămâie: ȋnghețata, săpunul, lumânările, lichiorul, uleiul de gătit. Din toate, Mirela a achiziționat câte puțin pentru a le face cadouri celor dragi de acasă.
Mirela Boureanu Vaida și soțul ei s-au cazat ȋntr-o vilă din Positano, o vilă care i-a cam dat de furcă vedetei. Și asta pentru că era situată la ȋnălțime și, pentru a merge la plajă, trebuia să urce și să coboare, de două ori pe zi, nici mai mult, nici mai puțin decât 800 de trepte.
A bifat insula Capri, Pompei şi Napoli
Vedeta Antena 1 a ȋnchiriat și o ambarcațiune, pentru a face o excursie în celebra și frumoasa insulă Capri, unde a vizitat grotele. Și, nu s-a oprit aici. Pe un scooter, pe uscat, gazda emisiunii „Mireasă pentru fiul meu” a putut vizita toată coasta amalfitană, pe drumurile sinuoase și strâmte, extrem de abrupte și ȋnguste.
Mirela a ținut morțiș să facă o incursiune și-n Pompei și să manânce, la Napoli, o pizza, loc unde se spune că se găsește cea mai bună pizza din lume.
[imagebrowser id=1335]