Homepage  / Vedete

Mirela Boureanu Vaida va aduce pe lume un băieţel

Mirela Boureanu Vaida va aduce pe lume un băieţel

de Redactia Tvmania

Prezentatoarea celui mai îndrăgit reality show matrimonial din România, „Mireasă pentru fiul meu”, de la Antena 1, solistă vocală a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” şi cântăreaţă, Mirela Boureanu Vaida retrăieşte cea mai frumoasă perioadă din viaţa ei.

Mirela Boureanu Vaida

În doar câteva zile, micuţa Carla va împlini un anişor, iar frumoasa prezentatoare este însărcinată din nou, aflându-se la începutul celui de-al doilea trimestru de sarcină. Bucuria este cu atât mai mare în familia Mirelei, cu cât aceasta a aflat de curând că va aduce pe lume un băieţel.

Mirela Boureanu Vaida 2

„Am intrat în al doilea trimestru de sarcină, o sarcină despre care pot spune că este mult mai uşoară ca prima. Aproape că nici nu am simţit aceste patru luni, poate doar o uşoară indispoziţie, uneori. Din start am simţit că este băieţel, pentru că am poftit la lucruri aşa cum nu mi-aş fi imaginat vreodată. De la popcorn cu caşcaval, la tortilla cu chili, castraveţi muraţi, brânză foarte sărată şi până la hrean gol, aveam toate semnele că este o sarcină total diferită faţă de prima. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că visul meu de a avea pereche, fetiţă şi băieţel, s-a împlinit atât de repede, că vor avea şansa să crească împreună, pentru că asta mi-am dorit mereu, o casă plină de copii. Mă pregătesc pentru cea mai aglomerată perioadă din viaţa mea şi nu am de gând să mă opresc aici!”, a povestit Mirela.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton