Homepage  / Ultimul număr

Misiune: posibila

Misiune: posibila

de Redactia Tvmania

In cadrul teledonului "Mereu aproape", Mihai Morar si Daniel Buzdugan vor sa stranga, in numai trei opre, o jumatate de million de euro pentru a ajuta cinci copii grav bolnavi. Prezentatorii conteaza pe sprijinul micutilor de la "Vreau sa fiu vedeta" si al altor persoane cunoscute din showbiz.

Pe 5 decembrie, chiar in seara de Mos Nicolae, Antena 1 organizeaza teledonul „Mereu aproape”, un spectacol eveniment care urmareste strangerea fondurilor necesare pentru ajutorarea unor copii care au nevoie imediata de ingrijire medicala. De aceasta data, maestrii de ceremonii vor fi Daniel Buzdugan si Mihai Morar. Prezentatorul emisiunii „Rai, dai Bunii”, de la Antena 2, spune ca „teledonul Mereu aproape isi propune sa stranga sumele de bani necesare interventiilor medicale si tratamentelor de care au nevoie cinci copii bolnavi, care nu au nicio vina si nu ar trebui sa treaca prin aceste tragedii”. Pe de alta parte, Daniel Buzdugan atrage atentia asupra faptului ca, o data cu trecerea timpului, situatia celor cinci copii se agraveaza. „Cazurile prezentate in cadrul teledonului au fost propuse de fundatia Mereu aproape. A fost extrem de greu sa alegem doar cinci din multitudinea de cazuri umanitare, dar cele selectate au nevoie, mai mult decat altele, de solutionare urgenta”, marturiseste locatarul „Divertis Mall”.

Mobilizare de forte
Buzdugan si Morar vor avea de indeplinit o sarcina monumentala. Prin bunavointa telespectatorilor, in cele trei ore ale teledonului, prezentatorii spera sa reuseasca sa stranga nici mai mult, nici mai putin, de 473.000 de euro. „Vor fi prezentate doua cazuri care au nevoie de cate 150.000 de euro fiecare, doua care au nevoie de cate 60.000 de euro si unul de 53.000 de euro”, spune Daniel Buzdugan. Fiecare caz din cadrul teledonului va fi prezentat si sustinut de cate o „pereche de ingeri”. Acestea sunt formate din cate un copil care a participat la emisiunea „Vreau sa fiu vedeta” si o persoana cunoscuta din showbiz care a trecut printr-o situatie in care s-a temut pentru viata sau sanatatea copilului ei.

„Speram sa ii convingem pe telespectatorii Antenei 1 ca acesti copii au nevoie de ajutorul tuturor oamenilor cu suflet. Prin sustinerea vedetelor care au avut, in trecut, sau au, in prezent, probleme cu ai lor copii, sau, pur si simplu, mame care stiu ce este dragostea pentru copiii lor. Prin sustinerea copiilor care au participat la Vreau sa fiu vedeta”, a declarat Mihai Morar, cel care a devenit de curand fericitul tata a doua fetite gemene.

de Cristian Horga

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton