Mistreţu’ din spatele camerelor

Mistreţu’ e la fel de jovial ca personajele pe care le aduce la viaţă pe micile ecrane. Ne-am întâlnit în studiourile Prima, iar interviul l-am realizat într-o cameră în care am înţeles că se costumează animatoarele. Mi-a povestit despre munca lui ca regizor de montaj, începuturile sale la emisiunea de la Prima şi pasiunea sa pentru fotografie.

Iată câteva fotografii realizate de Mistreţu.

„TVmania”: Cum ai fost cooptat în echipa de la „Cronica cârcotaşilor”?

Octavian Păscuţ: N-am fost cooptat. Ne-am chinuit noi cu greu să-l cooptãm pe Şerban (Huidu, n.r.) şi uite că nici după zece ani n-am reuşit. Eram un post de televiziune liniştit, care producea emisiuni la locul lor. Şi, la un moment dat, a venit băiatul ăsta dus cu capul, care s-a impus cu emisiunea lui de 15 minute. Nu ştiu ce avea în cap la vremea respectivă, dar a reuşit să ne coopteze cu forţa pe toţi. L-am ajutat la început să-şi pună afacerea de 3 lei pe picioare şi uite că, până la urma, ni s-a urcat în cap. Aşa că noi eram deja aici, el ne-a găsit şi ne-a pus în funcţiune pe alte principii.

Şerban v-a propus ţie şi lui Puştiu` să treceţi de partea cealaltă a camerelor?

Nu. A fost o chestie relativ arbitrară. În sensul că el avea de făcut o emisiune şi i s-a dat o echipă. Întâmplător, eram singura echipă care făcea emisiuni la vremea respectivă. Ne-am apucat să lucrăm şi toate au venit de la sine. El avea nevoie de personaje şi noi eram prezenţi pe acolo. Am apărut în faţa camerelor deoarece cele mai bune glume erau în spatele lor, în discuţiile de preproducţie. Şi el s-a hotărât să le pună în faţa camerelor.

Cu ce te ocupai când a venit Şerban Huidu la Prima?

Eram director artistic la o firmă de producţie a Primei TV – Creative Vision – şi făceam şi regie de montaj, pregăteam emisiuni, cam de toate.

De cât timp erai la Prima?

La Prima eram de prin `97, de când a început emisia.

Am înţeles că ai lucrat şi încă lucrezi cu alte televiziuni…

În ultima vreme am preferat să lucrez ca freelancer, să renunţ la varianta de carte de muncă, pentru că am considerat că este mai avantajos şi, având în vedere că am tot felul de relaţii şi cunoştinţe în toate televiziunile şi firmele de producţie, am zis că n-ar trebui să-mi canalizez forţele doar către un singur post. Şi când apar lucrări, de preferat pe idei de formate, proiecte de emisiuni şi, mai ales, regie de montaj, mai colaborez şi cu alte televiziuni. Cred că doar cu TVR şi OTV n-am colaborat. Am lucrat la „Noră pentru mamă”, primul sezon, pentru Kanal D. Cu Naţional TV am tot colaborat vreo cinci ani pe diferite emisiuni. Acolo i-am cunoscut pe Răzvan şi Dani şi am plecat cu ei la Antena 1 ca şi firmă particulară, cum s-ar zice. Îi ajut la regia de montaj în fiecare dimineaţă. La Antena 1 mai fac „Pâine şi circ”, cu Lucian Mândruţă. Mai fac diferite transmisii speciale. De fiecare dată am preferat să nu-mi iau altceva, un proiect care nu mi se suprapună cu „Cronica cârcotaşilor”. La Prima TV, până în urmă cu vreo doi ani de zile, am contribuit la tot ce se făcea. Ultima oară când am făcut o emisiune ca regizor de montaj a fost la „Megastar”. Practic, până să înceapă emisiunea din platou, partea de preselecţii, care s-a filmat în ţară. Am mai lucrat la „Big Brother”, „Săptămâna nebună” şi o groază de alte emisiuni.

Ce făceai la „Noră pentru mamă”?

Am fost regizorul artistic al programului. De fapt, cei de la Sinevizyon veniserã în România complet rupţi de realitate. Dar aveau nevoie de o echipă completă. Şi în două săptămâni, împreună cu Roxana Alexandru, soţia lui Virgil Ianţu, am pus pe picioare toată echipa de producţie şi sistemul de lucru, practic uşor importat de la „Big Brother”, pentru că lucrasem şi acolo la realizarea emisiunii. Surprinzător pentru turci la acea vreme, care nu s-ar fi aşteptat sub nici o formă să reuşească aşa de repede.

A reprezentat vreodată un conflict de interese faptul că lucrezi pentru mai multe televiziuni?

Nu l-aş vedea ca pe un conflict de interese, pentru că se şi poartă ca diferite persoane din spatele camerelor să colaboreze cu mai multe posturi de televiziune ca regizori de montaj. În ceea ce priveşte apariţia pe sticlă, am preferat de fiecare dată să fie exclusiv la „Cronica cârcotaşilor”. Doar la Pro TV mi s-a solicitat o colaborare la un moment dat, pe un anumit tip de program, şi directorii de acolo, cu care am purtat discuţii, au vrut să renunţ la „Cronică”, să vin cu totul acolo. Ceea ce n-am putut să fac, pentru că e prima iubire şi nu avea rost.

Chiar vroiam să întreb ce oferte ai primit ca actor.

Pe partea asta de actorie am avut noroc să am nişte profesori buni în facultate, de la care am încercat să ciupesc cât mai mult. Practic, fiecare regizor e un soi de actor neîmplinit şi încearcă să cocheteze cu partea asta de actorie. E mult spus actorie, pentru că încercăm să facem nişte parodii şi, practic, transpunem pe sticlă discuţiile şi poantele exact în felul în care ne comportăm în fiecare zi. Nici nu avem pretenţia că interpretăm un rol. Doar punctăm nişte situaţii în care telespectatorii se regăsesc şi de care râd.

Care este personajul tău preferat dintre cele pe care le parodiezi?

Cel mai bine mă simt în pielea personajului Tuzgureanu, pe care Mişu (n.r. – Găinuşă) îl pune pe sticlă de fiecare dată când are posibilitatea. Îl joc şi la radio, la Kiss FM, unde am o pastilă despre trafic, în care informaţiile referitoare la radare sunt corecte. Restul e minciună şi bătaie de joc. Încerc să păstrez o anumită distanţă între a îmi bate joc de poliţişti şi a-i pune într-o lumină bună. Pentru că şi ei au părţile lor bune şi părţile lor proaste. Aşa că încerc să fiu la mijloc. Sunt şi poliţişti buni, oameni pe care i-am cunoscut, având în vedere că sunt agentul Tuzgureanu, şi sunt şi alţii căzuţi complet în cap, cu care nu se poate discuta.

Cum se manifestă pasiunea ta pentru fotografie?

În primul rând, am o pasiune în a cumpãra aparatură fotografică, spre disperarea familiei mele. Chestiunea asta cu fotografia nu ţine nici de un talent, nici de o situaţie în sine, doar de experienţa acumulată în timp, de teste şi fotografii nenumărate. Or, neavând timp să fac poze, de fiecare dată am impresia că un aparat mai bun o să-mi scoată fotografii mai bune. Nu pot să zic că nu mă pricep să fac fotografii, doar am terminat o facultate de regie şi am făcut şi cursuri de imagine, deci pentru compoziţie, cadratură şi găsirea luminii potrivite sunt pregătit, dar problema e cu surprinderea momentului, chestie care ţine de experienţă. Drept pentru care am cheltuit o groază de bani ca să-mi iau aparatură. Am cumpărat aparate, le-am vândut, am cumpărat altele şi le-am vândut din nou. Acum, am ajuns la o medie, o aparatură care mă satisface. Oriunde mă duc trebuie să-mi car aparatul după mine, chiar dacă este destul de voluminos. Am rezervat şi un site, pe care încerc să-l construiesc în lunile următoare, când o să am timp – l-am denumit fotomagia.ro –, am rezervat şi mistretul.ro, pe care vreau să-mi pun pozele, să-l fac blog de fotografie, dar n-am avut când. Şi sper ca, la un moment dat, să strâng măcar fotografiile prietenilor, cu care mi-am împărtăşit pasiunea de fotograf, şi să le împărtăşim la rândul nostru celorlalţi oameni.

Cât ai investit până acum în acest hobby?

Chiar îmi frunzăream facturile, pentru că aveam nevoie de o garanţie la un echipament mai vechi, şi erau aşa de multe aparate… În fine, cred că am dat peste 25.000 de lei. Cam mult pentru un amator, mai ales că nu scot bani din fotografii.

În general se trece de la fotografie la film, nu invers.

Eu am făcut facultate de film, dar filmul nu m-a pasionat decât ca şi telespectator. Pentru că mi-am dat seama că va fi foarte greu sau aproape imposibil la vremea când am terminat eu facultatea, prin `96, să fac film în România. Şi am preferat să mă axez pe televiziune. Şi mi-a plăcut foarte mult televiziunea, atât de mult încât acum mi-e cam greu să mă întorc la film. Cu toate că mi-ar plăcea, la un moment dat, măcar să încep cu un videoclip.

Am observat, pe forumul „Cronicii”, că fanii se întrebau cu ce altceva te mai ocupi…

Nu sunt destul de lămuriţi, pentru că telespectatorul în sine nu stă până la finalul emisiunii ca să citească genericul. Ceea ce e şi normal şi chiar ar fi ciudat să stea să se uite la un generic. Ar reţine imediat dacă la sfârşit ar apărea 4 perechi de sâni sau cine ştie ce fuste ridicate pe final cu nume dedesubt. E aia a lu` ăla… Că noi suntem acum o naţie de porecliţi, nu mai avem nume. Suntem blonda lui Iri, patroana lui Mutu, nu mai avem identitate. Dacă ar apărea asta la final, imediat ar reţine lumea. Nu mă deranjează, dacă mă ţin minte ca Mistreţu’ de la „Cronică” e bine. Să nu mă încurce cu Gogoaşe, de la „Trăsniţii”! Cheloo de la Paraziţii, când a venit pe aici cu Smiley, mi-a zis că el a crezut că sunt regretatul Toni Tecuceanu. L-am întrebat: „Băi, tu ai vrut să faci o glumă sau ce, că nu o prind bine”. Şi-mi zice: „Da’ ce, te-ai supărat?”. Şi i-am spus: „Vezi că te cautã Fuego, vrea să faceţi un duet”.

Ce presupune munca ta din spatele camerei?

În momentul ăsta, la „Cronica cârcotaşilor” doar joc şi, având în vedere că noi nu avem un regizor care să coordoneze în ansamblu, fiecare are câte o părticică de regie şi vine cu bucata lui. Şi din puzzle-ul ăsta se compune sceneta în sine. Nu zic că e bine, n-ar fi bine, în mod normal ar trebui să existe un regizor, dar e o anarhie care funcţionează şi, având în vedere că a funcţionat atâta timp, am preferat să o lăsăm aşa. Când plec de la „Cronică” intru în mănuşile de regizor de montaj, în regia de emisie, cu nişte căşti la urechi şi discuţii doar cu operatorii.

Îţi ocupă mult timp activitatea de regizor de montaj?

De vreo patru ani de zile am preferat ca weekend-urile să le păstrez libere, cu nişte excepţii mari de tot când chiar e nevoie sau valoarea onorariului e destul de mare. Pentru că, de vreo trei ani, a apărutşºi Alexandru, băiatul meu, care ar trebui să-şi cunoască şi el tatăl, mai ales că nu apucă în timpul săptămânii. Pe măsură ce creşte mă trage aţa lângă el şi am preferat ca weekend-urile să i le dedic în totalitate, indiferent că stăm acasă sau mergem pe undeva.

Lucrezi cu persoane pe seama cărora glumesc Huidu şi Găinuşă. S-a întâmplat ca acestea să apeleze la tine pentru a le transmite mesaje cârcotaşilor?

Nu. În mod curios, pe mulţi dintre cei care apar acum sau au apărut în trecut eu i-am cunoscut cu mult înainte să fiu personaj la „Cronică”. Ulterior, când veneau la emisiune şi mă vedeau, mă ştiau ca fiind regizor. Şi după chestia asta, când a apărut şi Şerban, au făcut o diferenţă destul de clară: „eu cu ăla am ce am, nu cu tine, pe tine te ştiu de mult”. Ceea ce a fost îmbucurător pentru mine şi, una peste alta, dacă anumite certuri de la „Cronică” au degenereat şi s-au transformat în chestiuni personale, este numai vina celor care le-au generat. Eu sunt un simplu actor şi nu le iau personal. Chiar emisiunea nu-şi propune să fie luate personal, dar unii nu înţeleg. O persoană care ar părea că nu înţelege, Oana Zăvoranu – eu mă ştiu cu Pepe de mai mult timp, înainte să o cunoască pe ea – mi-a spus când ne-am întâlnit: „Stai liniştit, cu tine n-am nimic, doar cu ăla am”. I-am zis: „Nu m-aş fi speriat, că doar nu ai fi sărit la mine să mă iei de gât, că întorceam foaia”. Şi cu Mircea Badea am lucrat la cele trei emisiuni pe care le-a avut la Prima. Cu Oreste am fost coleg de facultate. Sunt… erau nişte oameni normali, acum s-au mai schimbat (râde).