Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Mistretu’, rasfăţat cu cadouri de prietenii virtuali

de Redactia Tvmania

Mistreţu` este facebook-istul de serviciu al „Cronicii cârcotaşilor” şi a primit un cadou special de la un internaut, aflam dintr-un comunicat trimis de Prima TV.

Octavian Păscuţ, alias Mistreţu’ de la „Cronica Cârcotaşilor”, îi ţine la curent pe fanii de pe Facebook cu tot ce se întâmplă în emisiunea de la Prima.

De curând, cârcotaşul s-a întâlnit cu Tavi, unul dintre prietenii săi virtuali, care i-a făcut un cadou special cu ocazia sărbătorilor de Paşte – o sticlă de palincă şi 20 de ouă de curcă.

“Când ne-am întâlnit m-a spăguit! Este prima spagă pe care o primesc. Având în vedere că m-a simţit ca îmi place palinca, mi-a adus o sticlă şi, în plus, 20 de ouă de curcă, din partea soţiei. Data viitoare s-ar putea să-mi aducă şi curca”, povesteste Mistreţu’.

„Nicu Luca sau Nicu Bunicu’ cum îi spun eu, se numără printre prietenii mei de pe Facebook. La început ne-am certat, pentru că mi-a comentat o fotografie cu un bord de Mercedes, care depăşise 260 de kilometri la oră, şi mi-a spus că nu este reală, că poza este trucată.

I-am zis că dacă el a condus toată viaţa o Dacie şi acum a trecut la Passat nu înseamnă că e şmecher. Culmea, omul chiar are Passat şi încă unul foarte puternic. De atunci nu există fotografie pe care să o pun pe Facebook şi să nu o comenteze”, mai spune cârcotaşul despre prietenul său de pe Facebook.

„Este un tip extraordinar, la vreo 64 de ani. De profesie inginer constructor, Nicu şi-a cam terminat toate afacerile active din Bucureşti. Şi-a vândut tot şi s-a retras la ţară, unde cultivă prune şi face palincă.

Este înnebunit după pescuit şi abia aşteptă să vină vara să mergem împreună în Deltă, unde are şi o barcă. Practic a devenit fratele meu. În fiecare zi ne întâlnim pe Facebook şi discutăm toate prostiile din lume. A insistat să ne vedem, lucru care s-a şi întâmplat. Am stat vreo trei ore de vorbă la o cafea”.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te