Adriana Trandafir, la Asia Express: „Am avut o moartea clinică”
„În cel mai josnic loc de pe pământ, mă gândeam să vorbim despre acel gen de lucruri pe care le facem uneori în viață, când ne pare rău cât am fost de josnici. Aș vrea să știu care sunt aceste lucruri, atât cât vă permite onestitatea”, le-a spus Irina Fodor concurenților de la Asia Express, de la Antena 1.
Unii concurenți au făcut diverse confesiuni, unele mai uluitoare decât altele. Totuși, probabil cea mai șocantă mărturisire a venit din partea Adrianei Trandafir. Aceasta a spus, la Asia Express, că a fost în moarte clinică.
„Într-un an, de ziua mea, am avut o moartea clinică și în spital, am murit pur și simplu. Am avut noroc că am murit în curtea spitalului. A fost un moment foarte greu. Eu m-am desprins din mine și am văzut tot ce s-a întâmplat, dar întotdeauna avem un înger păzitor. Atunci era de gardă o doamnă doctor, doamna doctor Petre, care m-a declarat moartă și ea s-a uitat pe fișă și a spus: „Dar astăzi este ziua ei, nu poate să moară fata asta. Atunci a făcut tot posibilul din lume , pentru că am văzut ce a făcut pentru mine, și după ceva timp m-au readus la viață”, a mărturisit Adriana Trandafir, la Asia Express.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7
Adriana Trandafir, despre doctorița care i-a salvat viața
În continuare, Adriana Trandafir a spus că și-a propus ca în fiecare an, de ziua ei, să o viziteze pe doctorița care i-a salvat viața, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
„Mi-am propus să o văd în fiecare an de ziua mea, cu o sticlă de șampanie și lucrul ăsta nu s-a întâmplat din cauza vieții care vine tăvălug peste noi. Am purtat-o în suflet și îi mulțumesc și acum. Poate că nu mai este. Știu unde locuiește, dar nu am avut niciodată tăria, puterea să mă duc și să-i mulțumesc. Vreau să-i spun acum că nu sunt nemernică și că eu am iubit-o tot timpul și o iubesc în continuare, indiferent ce crede despre mine că îi mulțumesc, că datorită ei sunt mamă și sunt mai departe un om în viață”, a mai povestit actrița.
„Mie mi-a transmis povestea doamnei Adriana un sentiment de goliciune pentru că m-am pus în locul ei și îmi imaginam cum ar fi să trăiesc cu o datorie enormă, morală față de un om care m-a salvat”, a declarat Emi, în legătură cu povestea Adrianei Trandafir.
„Chiar am simțit că mi s-a luat o piatră de pe inimă, în ideea că am recunoscut și când o să ajung acasă, o să repar această situație într-un fel. Am să mă interesez de doamna doctor, de care chiar sunt legată pe viață”, a încheiat Adriana.
Sursa Foto: Instagram Asia Express
Citește și: