Modifica setarile cookie
Homepage  / Ultimul număr

Moartea unei legende

de Redactia Tvmania

Legenda marilor ecrane, filantropul si omul cu cei mai faimosi ochi albastri din istoria cinematografiei, Paul Newman a fost rapus de cancerul la plamani de care suferea, la varsta de 83 de ani.

Actor, regizor si producator de filme, numit de colegii de breasla „antieroul hollywoodian”, deoarece a refuzat sa traiasca in lumina reflectoarelor, Paul Newman a ramas neschimbat pana in ultima clipa a vietii. Si-a iubit familia, meseria, cursele auto si a stabilit un barem greu de egalat pentru cei care fac acte caritabile. Rolurile pe care le-a avut in filme precum „Cineva acolo sus ma iubeste” (1956), „Pisica pe acoperisul fierbinte” (1958), „Luke, mana rece” (1967), „Butch Cassidy si Sundance Kid” (1969) sau „Cacealmaua” (1973), l-au transformat in unul dintre cei mai mari actori ai tuturor timpurilor.
Rebel mai mult in filme decat in viata reala, Newman s-a angajat constant in campanii umanitare. Impreuna cu scriitorul A. E. Hotchner, acesta a creat, in 1982, un lant alimentar non-profit, numit „Newman’s Own”, ale carui venituri sunt donate in scopuri caritabile. Se estimeaza ca, de la infiintare si pana in prezent, donatiile realizate prin intermediul companiei au depasit pragul de 220 de milioane de dolari.

Pasionat de cursele auto
O alta mare pasiune a lui Newman au fost cursele auto, de care a devenit interesat in timp ce se antrena pentru filmul „Succesul”, din 1969. Zece ani mai tarziu, actorul a participat la raliul Le Mans, unde a iesit pe locul al doilea, la volanul masinii lui Porsche. La 70 de ani, Newman a devenit cel mai batran sofer care castiga o cursa importanta, atunci cand, in 1995, termina pe prima pozitie „Daytona 24 de Ore”.

In luna august, dupa ce a incheiat chimioterapia impotriva cancerului pulmonar de care suferea, Paul Newman a luat decizia de a pleca din spitalul in care era internat pentru a-si petrece ultimele zile care i-au mai ramas acasa, inconjurat de familie.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te