Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Modificări la Acasă. Serialul turcesc „Parola: Te iubesc” își schimbă ora de difuzare. Ce se întâmplă cu celelalte producții ale postului

de Redactia Tvmania

Grila Acasă TV se modifică începând de luni, 31 iulie. Principala schimbare o reprezintă noua oră de difuzare a serialului turcesc „Parola: Te iubesc”. Totodată, există câteva informații care îi vor interesa și pe fanii altor producții difuzate de acest post, cum ar fi „Senora” și „Amazoanele: lupta pentru fericire”. Detalii, în cele ce urmează:

Astfel, potrivit noului program al postului, episoadele cu numărul 27 și 28 ale serialului cu Acelya Topaloglu și Can Yaman în rolurile principale vor putea fi urmărite de la altă oră față de cum erați obișnuiți. Concret, serialul va începe zilnic de la ora 14.00, și nu de la ora 20.00.

Telenovela „Parola: Te iubesc” – în original „Inadina Ask” (2015) – prezintă peripețiile simpaticei Defne (Acelya Topaloglu), o tânără absolventă de facultate, care încearcă din răsputeri să reușească în carieră și se angajează ca specialist IT într-o companie de succes, acolo unde lucrează și fratele ei, cu care are o relație tensionată.

Din dorința de a îmbina inteligența cu extravaganța, tânăra apare în prima zi la serviciu într-o ținută îndrăzneață, pe care o îmbracă în parcarea firmei, unde îl întâlnește pe Yalin (Can Yaman), despre care crede că este paznic, acesta fiind, de fapt, CEO-ul companiei. În cele din urmă, Defne află care este adevărata identitate a bărbatului și lucrurile se complică.

Noi schimbări în grila Acasă, din 31 iulie

Acasă va difuza începând de săptămâna viitoare, de la ora 19.00, două episoade din serialul turcesc „Petale de singurătate” (cu Özgür Çevik și İpek Karapınar în distribuție), în timp ce primul episod din serialul turcesc „Iertare” (cu Ozgu Namal și Ibrahim Celikkol în distribuție) va intra pe post de la ora 21.00, în loc de 22.00, așa cum era trecut inițial.

Fanii serialelor de la Acasă mai trebuie să știe că, tot de luni, 31 iulie, postul modifică și orele de difuzare ale producțiilor „Iubire și onoare” – serialul românesc cu Diana Dumitrescu și Mădălina Drăghici în distribuție va începe cu o oră mai devreme, de la ora 23.00, în loc de miezul nopții, ca până acum.

În altă ordine de idei, nici fanii telenovelelor nu sunt feriți de modificările programului Acasă. Astfel, începând de sâmbătă, 5 august, grila postului va arăta astfel:

CITEȘTE ȘI:

Serialul “Iubire și răzbunare”, cu Tuba Büyüküstün și Kıvanç Tatlıtuğ, începe în august la Happy Channel

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te