Pentru noul sezon ”Biziday” – care a început la 1 septembrie la TVR 1 – Moise Guran a filmat promourile emisiunii atât pe drumuri de țară, într-o căruță, cât și pe o platformă petrolieră.
Pentru noul sezon ”Biziday” – care a început la 1 septembrie la TVR 1 – Moise Guran a filmat promourile emisiunii atât pe drumuri de țară, într-o căruță, cât și pe o platformă petrolieră.
Cum a fost la filmări, ne-a povestit Moise Guran în revista ”TVmania”, care apare pe piață luni, 15 septembrie:
”Promoul emisiunii este făcut din imagini pe care le-am filmat în această vară. Am crescut la țară. Bunicii mei au avut cai și căruțe, iar eu sunt familiarizat și cu comportamentul cailor, și cu modul de conducere al unei căruțe. Episodul în sine a fost foarte amuzant, pentru că nea Ion, omul care conduce căruța, comenta ceea ce spuneam eu.
Din păcate, nu înțelegea de ce ar trebui să repete ceea ce mai spusese o dată, așa că cele mai frumoase replici le-a dat când trăgeam „la rece”, fără să înregistrăm. Pe înregistrare doar dă din cap, considerând că, deși mă aprobă, el a spus tot”, o povestit el despre scena cu căruța.