Spectacolul, înregistrat săptămâna trecută la Teatrul de Comedie, s-a bucurat de un public numeros, între care şi oameni apropiaţi carismaticului Mihai Bendeac, familia, prieteni şi colegi. Andreea Berecleanu, Dan Negru, Delia, Ovidiu Lipan Ţăndărică, George Mihăiţă, Joseph Hadad, acestea sunt doar câteva dintre numele cunoscute care au fost în sală la filmarea piesei „Doctori de femei”.
Cel mai înfocat susţinător al lui Mihai Bendeac, prezent alături de părinţii săi în public, a fost de departe fratele său, Andrei. Astfel, la finalul piesei, publicul a putut asista la un moment foarte emoţionant, Mihai comunicând de pe scenă cu fratele său, care se afla în primul rând.
Cele mai aprinse aplauze, actorul le-a primit de la Andrei căruia i-a şi mulţumit printr-un gest al mâinii pe care fratele mai mic l-a înţeles imediat, un mod de comunicare personal şi încărcat de emoţie dintre cei doi.
Miercuri, de la 20.30, TEATRU TV va lua startul la Antena 1 cu piesa „Doctori de femei”. Din distribuţia spectacolului fac parte: Mihai Bendeac (Bassinet), Adrian Titieni (Aubin), Anca Sigartău (Rosa), Emanuel Pârvu (Moulinaux), Mariana Dănescu (Yvonne), Andreea Vasile (Suzanne), Vlad Corbeanu (Etienne), Gabi Costin (Pomponette), Căţelul Hugo. Regie artistică: Emanuel Pârvu. Designer: Irina Schrotter. Adaptare de Emanuel Pârvu după „Tailleur pour dammes” de George Feydeau. Spectacolul se află în stagiunea actuală a Teatrului Metropolis.