Monica Anghel a reluat recent colaborarea cu grupul Divertis, întreruptă o dată cu plecarea trupei de umor la Pro TV, când cântăreaţa, alături de Daniel Buzdugan, a decis să rămână în Antena 1.
Ce-i drept, este vorba deocamdată doar de o colaborare punctuală: Monica Anghel (care nu mai face parte din echipa „În puii tăi!”) este invitat special în ediţia de Paşte de la „Serviciul Român de Comedie”. Cu o zi înainte de marea finală de la “Românii au talent”, pe 24 aprilie, de la 21.45, “Serviciul Roman de Comedie” face o avanpremieră de “talente” şi organizează propria finală a concursului-parodie iniţiat în acest sezon.
Invitata serii de duminică, la SRC, Monica Anghel vine în premieră în Casa PROporului cu un număr muzical-surpriză. “Va fi o ediţie specială de Paşte în care vom difuza finala concursului “Românii n-au talent”, în care vom revedea cele mai comice reprezentaţii date de concurenţi, dar şi de câtiva invitaţi pe care i-am avut de-a lungul sezonului în emisiune”, dezvăluie Toni Grecu.
“Mai avem şi alte surprize, pe care însă nu vi le dezvălui acum, o sa-i vedeţi şi pe Michael, pe Elvis, dar şi pe Mercury cu Moserrat Caballe. Dar nu vă spun mai multe, vă invit să urmăriţi ediţia specială de Paşte “Serviciul Român de Comedie”, încheie şeful din Casa PROporului.