Campania „Rătăcit în sine. Depresia, boala mileniului” continuă la Știrile PRO TV de la ora 17:00. Mâine, într-un interviu emoționant, Monica Bârlădeanu vorbește în premieră despre traumele din copilărie care au marcat-o pentru totdeauna.
Campania „Rătăcit în sine. Depresia, boala mileniului” continuă la Știrile PRO TV de la ora 17:00. Mâine, într-un interviu emoționant, Monica Bârlădeanu vorbește în premieră despre traumele din copilărie care au marcat-o pentru totdeauna.
Monica Bârlădeanu a trăit mai bine de jumătate din viață în lumina reflectoarelor și continuă să o facă, ani la rând fiind desemnată cea mai sexy femeie din România. Deși a atras atenția prin frumusețea ei, a reușit să țină ascunse părți mai puțin strălucitoare din viața sa. Născută într-o familie modestă din Iași, aceasta nu a avut parte de o copilărie fericită. Lucrurile au luat o întorsătură dramatică atunci când mama Monicăi l-a adus pe lume pe Petru, fratele mai mic, copilul fiind grav bolnav. Durerea și neputința erau greu de suportat, iar tatăl acesteia s-a refugiat în alcool.
Întrebată care au fost cele mai cumplite lucruri care i-au rămas în minte din copilărie, Monica i-a mărturisit Elenei Lasconi:
„Zgomotele înfundate! Știi cum e când lovești un corp și corpul ăla se lovește de altceva, de un perete? E o bufnitură! Loviturile în corp sună într-un anume fel! Simțeam o mare teroare când, după episoadele astea dintre părinții mei, nu mai zicea niciunul nimic și atunci îmi era frică să deschid ușa!”. Nici intrarea în televiziune nu a fost întâmplătoare. Monica a dezvăluit faptul că a fascinat-o această lume dintr-o oarecare lipsă de iubire: ”Televiziunea cu asta m-a prins! Înțelegeam că poți să obții iubire de la un număr mare de oameni în același timp. Nu cred că există actor sau om care alege să fie în ochiul public fără ca această alegere să fie motivată de cel puțin două lucruri, și nu vorbim aici de chestii derizorii cum ar fi remunerația. Este vorba de iubire sau de putere!”.
Mâine, de la ora 17:00, în cadrul Știrilor PRO TV, aflați întreaga poveste a Monicăi Bărlădeanu, în campania Elenei Lasconi, „Rătăcit în sine. Depresia, boala mileniului”.