Homepage  / Ultimul număr

Monica Bella

Monica Bella

de Redactia Tvmania

Este un sex-simbol al Italiei si una dintre cele mai frumoase actrite de pe mapamond, care a stiut sa isi arate si talentul actoricesc atunci cand a avut ocazia.

Pentru cei dintre dumneavoastra care au vazut aclamatul „Malèna” (2000), numele Monica Bellucci vorbeste de la sine si nu mai are nevoie de nici o recomandare. Pentru cei care nu au avut placerea vizionarii sus-numitei pelicule, nu ratati urmatoarea difuzare la TV. Merita. Motivul nu il constituie doar impactul vizual al uneia dintre cele mai frumoase femei din lume, ci si un exemplu de talent pe care actrita nu a avut prea des ocazia sa si-l etaleze. Criticii de film au comparat-o cu alte frumuseti ale Italiei, cum ar fi Sophia Loren ori Claudia Cardinale (despre care actrita recunoaste ca i-au influentat cariera) si mai mult s-a vorbit pe marginea stilului ei vestimentar sau a aparitiilor ei nud – cum a fost cea din editia italiana a revistei „Vanity Fair” (prin care actrita, pe atunci insarcinata, a protestat impotriva legilor italiene care permit fertilizarea in-vitro doar pentru cuplurile casatorite). Iar faptul ca a declarat mereu ca se simte confortabil in propria piele, ca isi foloseste la maximum atuurile fizice si ca nu o deranjeaza sa se dezbrace in fata camerei a contribuit la imaginea dorita de atatia barbati.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton